Camerele video cu DVD, mai ieftine

Camerele video cu DVD, mai ieftine

Utilizând o cameră video cu înregistrare pe DVD, elimini etapa transferului datelor prin cablu pe calculator.

Preţurile camerelor video cu DVD continuă tendinţa de scădere şi în acest an. În urmă cu un an, găseai o cameră video cu DVD decentă la aproximativ 1.500 de lei, dar vei observa că preţul a scăzut în medie cu 30%, dacă vei compara ofertele de atunci cu cele de astăzi. Practic, poţi găsi în magazine acum un model destul de bun la un preţ de până în 1.000 de lei.

Asta dacă nu te interesează foarte mult opţiunile mai deosebite, cum ar fi un zoom optic mai mare, o lumină continuă încorporată şi diverse porturi de intrare şi ieşire. Modelele mai sofitsticate produse de firme cunoscute pornesc de la un preţ în jur de 2.500 de lei şi ajung până la vreo 5.000 de lei.

Există aparate şi peste acest „scor“, dar deja intrăm în zona profesionistă sau semiprofesionistă. Avantajul unei camere video care înregistrează pe DVD este evident: nu mai trebuie să petreci timp transferând filmarea din cameră pe calculator, după care să pui filmul pe un disc. Pur şi simplu scoţi DVD-ul din aparat şi ai înregistrarea. Trebuie să fii atent însă, pentru că există mai multe formate de DVD şi fiecare are avantajele şi dezavantajele sale. Jungla DVD-urilor Când îţi alegi camera video digitală, citeşte cu atenţie fişa tehnică şi caută pe internet detalii despre modelul dorit. Trebuie să găseşti informaţii despre modul de stocare a imaginilor şi despre tipul de DVD folosit. Camerele cu Mini-DVD şi cu DVD-RAM înregistrează în formatul MPEG-2. La DVD-RAM, dezavantajul este că numai unităţ ile de citire de acelaşi format acceptă discul.

Asta înseamnă că trebuie să notezi acasă detaliile privind unitatea de CD/DVD a calculatorului tău, pentru a fi sigur că viitoarea cameră este compatibilă. La Mini-DVD, problema este că se înregistrează într-un format comprimat, deci va trebui să cauţi o aplicaţie care să poată înţelege informaţiile stocate.

Cât despre celelalte formate de DVD, este posibil ca unele înregistră ri să nu poată fi editate pe computer. De asemenea, înainte să vezi conţinutul pe DVD-playerul din sufragerie, trebuie să „finalizezi“ discul, un proces ce poate dura între câteva secunde şi câteva minute, în funcţie de durata înregistrării. Plus şi minus DVD-urile pe care se poate înregistra sunt şi ele de mai multe feluri. Când eşti la raft în magazin, uită-te cu atenţie dacă discul dorit este DVD-R sau DVD±R. Această caracteristică trebuie să fie compatibilă cu cea de la calculator şi cu cea de la DVD-player. Atunci când alegi un produs din categoria camerelor video cu înregistrare pe DVD, fii atent şi la celelalte caracteristici.   Nu trebuie să sari direct la modelul cu cel mai mare zoom digital, pentru că acesta este mai puţin fidel decât cel optic. Nici înregistrarea pe timp de noapte nu trebuie să te încânte foarte mult, pentru că imaginea nu va fi foarte clară. Mai avantajos este să cumperi separat o lumină continuă, dacă vei filma mult noaptea.

Ne puteți urmări și pe Google News