Război în Israel. Camera Reprezentanţilor a votat o rezoluţie prin care SUA sprijină Israelul

Război în Israel. Camera Reprezentanţilor a votat o rezoluţie prin care SUA sprijină IsraelulCongresul SUA. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat o rezoluţie prin care SUA sprijină Israelul în războiul cu Hamas. Proiectul a fost propus de noul președinte al Camerei Reprezentanților.

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat o rezoluţie prin care SUA sprijină Israelul în războiul cu Hamas. Rezoluţia a fost susţinută de noul preşedinte al Camerei, Mike Johnson, un republican pro-Israel. Votul a fost aprobat cu 412 la 10. Doar nouă democraţi şi un republican s-au opus rezoluției.

Rusia și China, împotriva proiectului de rezoluție

Ieri, Rusia şi China au anunțat că sunt împotriva proiectului de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, elaborat de SUA. Este vorba de proiectul care urmărea să abordeze agravarea crizei umanitare din Fâşia Gaza, cerând pauze ale violenţei care să permită accesul ajutoarelor.

Și Emiratele Arabe Unite au votat împotrivă, în timp ce zece membri au votat pentru şi doi s-au abţinut, potrivit Mediafax.

Camera Reprezentanţilor are un nou președinte

Republicanii l-au ales miercuri la conducerea Camerei Reprezentanţilor pe susținătorul lui Donald Trump, Mike Johnson. El a obţinut 220 de voturi, iar democratul Hakeem Jeffries, contracandidatul său, 209 voturi.

Conservatorul Mike Johnson a susţinut tentativele juridice ale lui Donald Trump de a răsturna rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020. Atunci, Johnson a scris pe platforma X: „Tocmai l-am sunat pe președintele Trump pentru a-i spune „rămâneți puternic și continuați să luptați, domnule! Națiunea depinde de hotărârea dumneavoastră. Trebuie să epuizăm toate căile de atac disponibile pentru a restabili încrederea americanilor în corectitudinea sistemului nostru electoral”.

Mike Johnson, președinte, Camera Reprezentanților,SUA, Congres

Camera Reprezentanţilor susține Israelul. Sursa: Wikipedia

A fost susținut de Donald Trump

El este considerat de către republicanii de extremă dreapta un susţinător loial al lui Donald Trump. Mike Johnson a fost susținut în cursa pentru funcția de președinte a Congresului de Trump. Inițial, fostul președinte a declarat că nu va încuraja pe nimeni, dar s-a răzgândit. Republicanii moderaţi consideră că acesta este în stare să apere valorile conservatoare și că merita să câștige.

„Este unul dintre cei care se înţelege cu toată lumea şi este respectat”, a spus republicanul Ken Buck din Colorado.

Mike Johnson este al patrulea republican ales de partidul său, în ultimele 21 de zile, pentru a-l înlocui pe Kevin McCarthy.