București. Camera Deputaților a fost convocată în sesiune extraordinară ca să voteze de urgență Legea Vânătorii. Actul normativ va fi aprobat pe repede înainte în contextul morții tinerei de 19 ani, atacată de urs. Parlamentarii vor dovedi astfel dacă au curajul de a se opune ONG-urilor de ecologiști radicali, care nu consideră viața umană mai importantă decât cea a urșilor
Biroul permanent a decis convocarea forului legislativ în sesiune extraordinară, luni, 15 iulie. Ședința deputaților se va desfășura începând cu ora 15.00, în format hibrid. După dezbaterile din plen va avea loc votul final pe legea promovată în regim de urgență din motive electorale.
Camera Deputaților reacționează după atacul urșilor
Moartea unei tinere de 19 ani, în Munții Bucegi, a pus pe jar politicienii. în an electoral. Brusc, de la primari la premier și, mai departe la președinte, politicienii au descoperit că ani că urșii reprezintă o problemă. Drept care Camera Deputaților a fost convocată în regim de urgență să rezolve problema. În doar câteva ore, forul legislativ va trebui să elaboreze o lege menită să protejeze oamenii de animalele sălbatice.
Cât de bun va fi actul normativ vom vedea. Probabil că va avea multe lacune, iar politicienii, incapabili să dea o lege bună, ne vor spune că este perfectibilă. Așa cum s-a întâmplat la toate legile importante făcute pe picior, fără o documentare serioasă.
Pe ordinea de zi a Camerei se află proiectul de lege care va completa art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. De asemenea, parlamentarii vor modifica și OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie pentru prevenirea şi combaterea atacurilor ursului asupra persoanelor şi bunurilor acestora. Aceste proiecte au fost adoptate la Senat pe 6 noiembrie 2023 (PLX 719/2023).
Intervenţiile legislative votate de Camera Deputaților au drept aprobarea numărului de urși ce pot fi împușcați în perioada 2024 - 2025. Se propune eliminarea unui număr de 426 exemplare de urs brun, ca formă de prevenție la nivel național, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
Tânără atacată de urs în Munții Bucegi
Camera Deputaților a fost convocată de urgență după ce un urs a atacat o tânără de 19 ani în Munții Bucegi. Conducerea forului legislativ a reacționat la cererea liderului PSD Marcel Ciolacu. Acesta a anunțat că parlamentari social-democrați vor cere sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative care vizează populația de urși.
Săptămâna trecută, pe 9 iulie, o tânără de 19 ani a fost atacată și omorâtă de un urs agresiv pe traseul turistic Jepii Mici. Tragedia s-a petrecut în vreme ce fata și iubitul ei, urmăriți de animal, cereau ajutor la numărul de urgență 112. Drept
„Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon și tânărul striga că sunt atacați de urs și că a luat fata. A fost ceva groaznic! Ne-a spus că ursul a prins-o pe fată de un picior și o trage după el și, la un moment dat, nu a mai văzut ce a făcut cu ea. Din potecă, ursul a târât-o și a aruncat-o la 120 de metri în firul văii”, a relatat Dan Banu, șeful Salvamont Prahova.
Ajunși la locul tragediei, salvatorii montani au descoperit tânăra moartă, alături de urs, într-o prăpastie. Animalul a sărit să-i atace și pe salvamontiști, însă a fost împușcat. Astfel, a fost recuperat corpul victimei și încredințat familiei. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Camera Deputaților convocată în regim de urgență
Moartea tinerei a readus în discuție problema legată de gestionarea situației urșilor din Munții Carpați. Politicieni de toate felurile și toate culorile au intervenit cu comentarii. Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat că populația de urși a scăpat de sub control. Deși părea foarte sigur de acest lucru, nu a oferit și date statistice care să arate despre ce este vorba. A spus doar că este nevoie ca numărul urșilor vânați să fie dublat.
Fiind an electoral, premierul Marcel Ciolacu a simțit nevoia să-și arate autoritatea și a cerut să fie convocată Camera Deputaților. El a spus că este nevoie de o sesiune extraordinară pentru modificarea legislației. Pentru a nu-și pune iubitorii de animale „în cap”, Ciolacu a precizat că nu va fi dat liber la împușcarea urșilor pe teritoriul românesc.
Și președintele Klaus Iohannis, de regulă destul de indiferent la problemele interne, a luat poziție. El a comentat moartea tinerei turiste, în Munții Bucegi, spunând că România are prea mulți urși. Președintele a cerut măsuri legislative de urgență, mai ales că, a mărturisit și el putea deveni victima animalului, dat fiind că mai face turism prin munți.