Camera contra ciumei, antraxului sau ricinei

A fost concepută o cameră unică.

Pentru a face SUA mai bine pregătită în caz de atac biologic. A fost deschisă la o facilitate a armatei SUA din statul Utah, după cum notează  techtimes.com.

Construită de Departamentul Apărării al SUA, cu o investiție de 39 milioane dolari, camera de cercetare este rezultatul unei directive guvernamentale din 2002 destinate să consolideze gradul de pregătire a țării pentru a face față amenințărilor biologice.

Camera numită oficial facilitatea Whole System Live Agent Test va permite cercetătorilor să testeze cât succes au sistemele de detectare a agenților biologici în îndeplinirea sarcinii pentru care au fost concepute, spun cercetătorii.

Cea mai mare astfel de cameră din lume, instalația Dugway Proving Ground, la 140 km sud-vest de Salt Lake City, adaugă o nouă armă în arsenalul defensiv american împotriva agenților biologici, cum ar fi ciuma, antraxul sau ricina, spun oficialii americani.