Camelia Potec a născut o fetiță, la vârsta de 42 de ani, Fosta mare sportivă a devenit mamă pentru pentru a doua oară, în urmă cu câteva zile. În plan profesional, Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație a primit vești bune și de la cel mai bun înotător, David Popovici, medaliat cu aur în Polonia.
Camelia Potec a devenit mamă pentru a doua oară, la vârsta de 42 de ani. În urmă cu câteva zile, fosta mare sportivă a născut o fetiță. Camelia Potec și soțul său, Sebastian Tudor, mai au un copil, tot fetiță, în vârstă de cinci ani, Caelia.
Fosta mare sportivă a mers la maternitate, în dimineața zilei de 24 octombrie, împreună cu soțul său, Tudor Sebastian, care i-a fost alături în acest timp.
„Sincer, anul trecut ne-am dorit încă o surioară sau un frățior pentru Caelia, nu a fost să fie, nu ne mai așteptam și am renunțat la gândul acesta. Dar iată că s-a întâmplat și acest lucru ne bucură! Considerăm că este o binecuvântare! Este extraordinar de bine și ca perioadă, pentru că la o lună și jumătate, înainte de Campionatele Europene de Înot, eu zic că am suficient timp să revin și la muncă”, spunea, imediat după naștere Camelia Potec, citată de Click.
Ulterior, a revenit cu un nou mesaj, spunând că lucrurile evoluează bine și că mai urmează câteva analize. Fosta mare sportivă a precizat că va mai rămâne subu supravegherea medicilor, împreună cu bebelușul. Abia după ce se vor asigura că micuța este bine, medicii o vor externa.
„Suntem bine deocamdată. Încă în perioada de adaptare. Până nu ieșim de sub supravegherea specialiștilor, nu pot afirma asta 100%, chiar dacă mi se spune asta în fiecare zi. Mai avem analize și teste de făcut. Mulțumim mult pentru înțelegere și grijă”, a precizat Camelia Potec.
Camelia Potec își dorește sănătate pentru copil
Camelia Potec și soțul său încă au decis ce nume va purta copilul. A precizat, însă, că sigur va purta două nume, dintre care unul va fi de sfânt. Pe prima fetiță a cuplului o cheamă Caelia - Ioana. Cel mai important lucru, în această perioadă a mai spus fosta sportivă, este ca atât micuța, cât și ea să fie sănătoase.
„Nu ne-am gândit încă la numele fetiței. E clar că o să aibă două nume, unul fiind nume de sfânt! Eu îmi doresc să fim bine amândouă și sănătoase, la fel și Caelia, să nu răcească în această perioadă, și sper ca eu să mă refac cât mai repede după naștere. Ne așteptam să fie geloasă Caelia, dar vorbim cu ea și îi explicăm, începem să ne obișnuim cu gândul că o să avem un nou membru în familie”, a mai spus fosta sportivă.
Camelia Potec este președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern din 2013. În 2016, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Vești bune și de la David Popovici
Cel mai bun înotător român, David Popovici, a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber la „Memorialul Marek Petrusewicz”. A fost o veste bună și pentru Camelia Potec, după naștere. Competiția de înot se desfășoară la Wroclaw, în Polonia, în bazin de 25 m. Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a înotat cele opt lungimi de bazin în 1:44.08.
În urmă cu două săptămâni, David Popovici a participat și la „Memorialul Michel Bally” din Elveția. Sportivul a obținut patru medalii de aur la această competiție. David Popovici se bucură de susținerea președintei Federației Române de Natație Camelia Potec. Aceasta i-a fost alături în cariera competițională.
Antrenorul Adrian Rădulescu a declarat că David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, se pregătește pentru Campionatele Europene în bazin scurt, de la Otopeni. El va lipsi de la Mondialele din 2024 de la Doha, programate pentru 2 - 18 februarie. Sportivul român intenționează să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Paris.