Românii care nu își plătesc facturile la energie electrică nu vor mai fi protejați de OUG care fusese adoptat în timpul stării de alertă.
Biroul permanent al Senatului va convoca, astăzi, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin care se abrogă prevederi referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică.
Protecție pentru utilizatorii care nu pot plăti
Prin ordonanţa de urgenţă se abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.
Astfel, OUG 84/2021 are drept scop revenirea la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG 70/2020, care permit - în condiţii contractuale reglementate - deconectarea clienţilor finali rău-platnici.
Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat 1 ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.
209.000 de clienți care au avut restanțe
„Riscurile asociate imposibilităţii de deconectare/debranşare în caz de neplată şi consecinţele suportării de către operatorii implicaţi în alimentare a costurilor asociate furnizării de energie electrică sau gaze naturale au un impact negativ la nivelul întregii economii naţionale”, se arată în expunerea de motive a OUG 84/2021.
Conform cifrelor prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Asociaţia Furnizorilor de energie electrică din România şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România, numărul clienţilor finali casnici şi noncasnici de energie electrică şi gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică şi de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranşărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de circa 249 milioane lei la sfârşitul lunii mai, iar numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000 la finalul lunii iunie.
Senatul este prima cameră sesizată cu proiectul de lege privind aprobarea OUG 84/2021 pentru abrogarea art.72 alin. 1 din OUG 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, conform Agerpres.