„Katalin Varga”, o poveste despre viol şi răzbunare, a fost prezentat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.
O femeie hăituită, împreună cu fiul ei de numai 10 ani, aleargă din sat în sat, doar cu un cal şi o căruţă, prin Transilvania sălbatică, de „început de lume”, profitând de bunăvoinţa celor care vor să le ofere un culcuş de fân pentru a pune capul. Destinaţia lor: misterioasa localitate Miercurea Iadului, despre care cei care sunt întrebaţi spun că este mai bine să nu te îndrepţi într-acolo – drumul este greu, anevoios şi periculos. Şi, în orice caz, este mai bine să nu mulţumeşti celui care te îndrumă, pentru că un astfel de ajutor este mai mult un rău, decât un bine. Pe urmele ei, doi haidamaci care se recomandă drept „poliţişti”, dar numai poliţişti nu par: merg din sat în sat, pe urmele nefericitei femei, care spune că se numeşte Katalin Varga. Oamenii vorbesc maghiara, satele par uitate de lume, cu cutume şi ritualuri străvechi, însă deducem treptat că acţiunea filmului se desfăşoară pe teritoriul administrat de România.
Toate acestea se întâmplă în filmul „Katalin Varga”, regizat de britanicul Peter Strickland, o coproducţie între România, Ungaria şi Marea Britanie. Prima proiecţie din ţară a filmului a avut loc chiar în Cluj-Napoca, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, cea mai aşteptată, an de an, secţiune a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se încheie astăzi în oraşul de pe Someş. Pe urmele violatorului
Povestea din “Katalin Varga” este una despre răzbunare şi despre viol. Personajul principal, interpretat de actriţa târgmureşeană Hilda Peter, a fost victima unui viol sălbatic acum zece ani, iar în prezent, alungată de soţul ei, care a aflat adevărul, împreună cu băiatul ei rezultat din acel moment abominabil, încearcă să-l găsească pe cel care i-a distrus viaţa şi să se răzbune.
Îl găseşte până la urmă, plecat din Miercurea Iadului, în persoana unui gospodar de treabă, om cu frica lui Dumnezeu, „cel mai bun bărbat pe care şi l-ar dori cineva”, cum spune despre el tânăra şi frumoasa lui soţie. Un singur lucru umbreşte fericirea celor doi: nu pot avea copii. „Trebuie ca unul din noi să aibă păcate mari, dar nu cred să fie soţul meu acela”, spune femeia care-şi idolatrizează bărbatul. În cele din urmă, chiar când Katalin Varga renunţă la răzbunare şi pare că se apropie de cel pe care voia să-l ucidă, lucrurile scapă de sub control, iar femeia va cădea pradă unei alte răzbunări.
INVITATĂ
Claudia Cardinale, premiată la Cluj Evenimentul acestui sfârşit de săptămână este vizita celebrei actriţe italine Claudia Cardinale, invitata de onoare a TIFF-ului. Sosită în oraşul de pe Someş vineri noaptea, marea actriţă a fost omagiată ieri-seară, la Gala de Premiere a Festivalului, prin de cernarea unui Premiu Onorific pentru întreaga carieră, precum şi prin proiecţia filmului „Sandra”, în regia lui Luchino Visconti, peliculă reprezentativă din cariera actriţei. Cu distincţii similare au fost răsplătiţi Florin Piersic, Mircea Albulescu, precum şi regizorul Dan Piţa.