Călugării ar putea face PUȘCĂRIE! Procurorii au deschis un dosar in rem, după moartea seminaristului de la Mănăstirea Putna
- Ionut Gogean
- 19 august 2017, 20:22
Procurorii din Rădăuți au demarat o cercetare în rem la Mănăstirea Putna, după moartea unui elev seminarist, luându-se în calcul și înfracțiunile de neluare a măsurilor legale de securitatea muncii.
Pe 11 august, la ora 13,18, lucrătorii Postului de poliție Putna au fost anunțați de ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Rădăuți cu privire la faptul că Spitalul Județean Suceava a sesizat telefonic că, în cursul aceleiași zile, la această unitate medicală a fost adus un tânăr de 17 ani diagnosticat cu ''contuzie toraco-cervicală, secțiune carotidă'', în urma unei vătămări corporale suferite pe raza comunei Putna, se arată într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Suceava, potrivit Agerpres.ro.
În urma verificărilor s-a arătat că elevul, care era de la Seminarul Teologic Ortodox ''Sf. Vasile cel Mare'' Iași, efectua activități de voluntariat la Mănăstirea Putna.
„Pentru cercetări în vederea clarificării împrejurărilor în care s-a produs vătămarea elevului s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în acest caz cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de poliție Putna, care pe 11 august au început urmărirea penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, încadrarea juridică fiind modificată ulterior din din infracțiunea de vătămare corporală din culpă în infracțiunea de ucidere din culpă”, se arată în comunicat.
Conducerea Mănăstirii Putna a precizat într-un comunicat că Sebastian Lungu, elev la Seminarul Teologic Iași, a venit la mănăstire și a solicitat să participe o lună la activitățile mănăstirii, semnând contract de voluntariat pentru perioada 1 — 31 august 2017.
Conducerea Mănăstirii a mai menționat că, pe 11 august, accidentul a fost comunicat ITM Suceava și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ca eveniment cu incapacitate temporară de muncă, iar pe 14 august, când a survenit decesul, s-a transmis din nou comunicare către ITM Suceava, conform prevederilor legale.