Conform unei decizii a Patriarhiei, atât căsătoriile, cât şi botezurile ar trebui să aibă loc numai în bisericile de parohie şi nu în mănăstiri.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.

Decizia a fost fundamentată pe două aspecte. Primul ar fi acela ca tânărul cuplu să încerce să se integreze de la bun început în comunitatea din care face parte, prin oficierea căsătoriei în biserica de parohie. De preferabil, duminica după slujbă. Al doilea motiv ar fi acela de a nu mai tenta călugării de la mănăstiri, căci aceştia ar putea fi ispitiţi de doamnele şi domnişoarele cochete, care participă la slujbele de cununie.

Încurcate sunt căile deciziei

Deşi hotărârea a fost luată încă de anul trecut, puţini sunt cei care o respectă. Asta pentru că încă funcţionează sistemul pilelor chiar şi la sfintele mănăstiri.

Este deja o axiomă sau aproape un truism că cele mai frumoase momente din viaţa unui om sunt căsătoria şi naşterea unui copil. Se spune că odată-n viaţă te însori, aşa că acest moment special trebuie pregătit cu cea mai mare grijă.

Mult mai sensibile sunt reprezentantele sexului frumos, care visează la această zi specială încă din copilărie. La magia zilei în care se vor îmbrăca în alb, în care pure şi neprihănite vor fi conduse la altar de alesul vieţii lor. De aici şi nevoia psihologică de a face din acestă clipă un eveniment cu totul şi cu totul deosebit, unic şi special.

“Vor fi amândoi un trup"

Conform dogmelor, nunta este cea de-a şasea taină a Bisericii. Căsătoria a fost rânduită de însuşi Dumnezeu, încă în Vechiul Testament. În cartea Facerii, căsătoria este descrisă prin cuvintele : "Nu e bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor potrivit pentru El".

Tot aici găsim şi binecuvântarea divină a legăturii dintre bărbat şi femeie: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi". Iar în Noul Testament scrie clar că Hristos a participat la nunta din Cana Galileii, dar şi "pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă".

Conform canoanelor ortodoxe, nunta "se săvârşeşte în Biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obştea credincioşilor se află în casa lui Dumnezeu". Aici intervine mândria, dar şi snobismul unor credincioşi. Orgoliul îi împinge ca nunta să fie deosebită.

"Doar nu o să ne căsătorim, iubi, ca toţi ţăranii la biserica din cartier! În plus, nu pot să pun în valoare rochia şi ştii câţi bani am dat pe ea. Nici scări nu are, ce fotografii să facem? Ori undeva în centru, ori la mănăstire, hai, pui mic…".

Şi nu-i duce pe monahi în ispită...

Ani întregi, dacă nu cumva decenii, ultima "fiţă" în domeniu era nunta la mănăstire. Un spaţiu considerat, în mod greşit, "mult mai curat" şi "mai sfânt" decât bisericile de parohie! Sfânta Liturghie este aceeaşi, iar taina este valabilă chiar dacă se săvârşeşte la o umilă bisericuţă de ţară, la cea mai impunătoare catedrală sau cea mai faimoasă - fie îngăduit termenul – mănăstire.

Pe bună dreptate şi în conformitate cu sfintele canoane, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Prea Fericitului Daniel, Patriarhul României a hotărât ca Sfânta Taină a Cununiei să se săvîrşească numai în bisericile de parohie şi nu în mănăstiri!

"Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi în mijlocul căreia se formează, cu semnificative implicaţii duhovniceşti-sacramentale. În acest sens, după cum tunderea în monahism sau călugăria înseamnă intrarea unei persoane în comunitatea monahală, aceasta săvârşindu-se doar în mănăstire, nu în parohie, tot aşa cununia înseamnă intrarea noului cuplu - bărbat şi femeie - în viaţa unei comunităţi euharistice parohiale. Aici este mediul normal de creştere spirituală şi de participare duminicală la viaţa bisericească a parohiei", se spune, în decizia din 17 aprilie 2010, care are sugestivul titlu, "Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie".

Popular spus, este un mare păcat să ispiteşti un monah. Ce viaţă pot avea călugării, care au depus jurământul castităţii, dacă în comunitatea lor apar cucoane cochete, sexoase, senzuale sau mai ştiu eu cum? Asta nu-i ispită?

Călugăria nu-i joacă!

Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.

Atât Regulile călugăreşti ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării "Isaie, dănţuieşte ...", nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.

Acest aspect a fost reglementat şi la românii ortodocşi în Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2, arată că "ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’ de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui". "Cununia înseamnă intrarea noului cuplu în viaţa unei comunităţi euharistice parohiale, care este mediul normal de creştere spirituală.“ PREAFERICITUL DANIEL, Patriarhul BOR

FALSĂ TRADIŢIE

Partidul Comunist Român şi derogările

Decizia Arhiepiscopiei Bucureştiului, ulterior adoptată de întreaga Patriarhie, i-a deranjat mai ales pe cei cu gânduri de căsătorie. Toţi, dar absolut toţi ştiu, evident, dintr-o falsă tradiţie, că odinioară se făceau nunţi la mănăstire. Uite că taman acum lui nu i se permite!

De aici presiunile făcute, pilele, relaţiile şi telefoanele puse în mişcare! În realitate, nunţile în mănăstire au reprezentat o excepţie. Pogorăminte (adică excepţii) multe de la această regulă s-au făcut mai ales în perioada comunismului, când unele persoane care deţineau funcţii importante în societate se cununau pe ascuns în mănăstiri, pentru a nu fi sancţionate pe linie de Partidul Comunist Român. În perioada respectivă, din lipsă de personal, la unele parohii au fost desemnaţi ca preoţi parohi chiar unii dintre ieromonahi.

Aceştia puteau săvârşi, cu binecuvântarea Episcopului locului, toate Sfintele Taine într-o biserică parohială. Acum, în sfârşit, s-a revenit la practica normală, tradiţională, de a se săvârşi Tainele Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii în parohie (biserici de mir), nu în mănăstiri, de către preoţii de parohie, iar nu de către călugări.