Califul ISIS Al-Baghdadi TRĂIEȘTE și se ASCUNDE

Potrivit informațiilor deținute de serviciile secrete irakiene, Abu Bakr Al-Baghdadi este grav rănit, într-un spital de campanie din Siria.

Moartea liderului ISIS a fost anunțată de mai multe ori, dar niciodată nu a fost confirmată. Un înalt oficial al Ministerului irakian de Interne afirmă că Abu Bakr Al-Baghdadi trăiește, dar este rănit în urma unui raid aerian.

„Avem informații indubitabile și documente din surse aflate în interiorul organizației teroriste protrivit cărora Al-Baghdadi este în continuare viu și se ascunde în (regiunea) Jazireh”, a declarat directorul general al Departamentului de Informații și Contra-Terorism, Abu Ali Al-Basri, citat de cotidianul guvernamental Al-Sabah.

ISIS este încă prezentă în această regiune din nord-estul Siriei, o câmpie deșertică de la granița cu Irakul.

Potrivit oficialului irakian, șeful jihadiștilor „are răni, suferă de diabet și fracturi la corp și picioare care îl împiedică să meargă fără ajutor”. Aceste răni le-ar fi suferit în timpul „raidurilor aeriene împotriva fiefurilor ISIS din Irak”.

Autoritățile irakiene au publicat săptămâna trecută o listă cu conducătorii teroriști căutați internațional, în fruntea căreia figurează autoproclamatul „calif” al ISIS. Al-Baghdadi apare sub numele lui adevărat de Ibrahim Awad Ibrahim Ali Al-Badri Al-Samarrai, născut în 1971 la Fallujah, în Irak.

Pe 16 iunie trecut, Rusia anunțase că „probabil” l-a ucis pe Al-Baghdadi într-un raid aerian de la sfârșitul lunii mai, în apropiere de Raqqa, în Siria. Moscova a adăugat că va continua să facă verificări.

Pe 1 septembrie trecut, un înalt responsabil militar american afirmase că șeful ISIS este „fără îndoială” încă în viață și se ascunde în Valea Eufratului, în estul Siriei.

Câteva zile mai târziu, un apel la rezistență lansat tuturor jihadiștilor i-a fost atribuit lui Al-Baghdadi.