În conformitate cu cele hotărâte de Guvern printr-o hotărâre, pensiile vor ajunge la români înainte de Paște. Poșta Română și Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, au anunțat calendarul livrării pensiilor înainte de Paşte.
Calendarul livrării pensiilor înainte de Paşte
Deoarece Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 5 mai în 2024, Guvernul a decis să anticipeze distribuirea indemnizațiilor. Astfel, oamenii vor avea posibilitatea să achiziționeze tot ce este necesar pentru sărbătorile pascale.
Conform declarațiilor ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, pensionarii care primesc pensiile pe carduri bancare vor primi banii în cont înainte de data de 5 mai. Plățile vor fi efectuate pe 2 și 3 mai, astfel că vor fi disponibili pentru beneficiari cu o săptămână mai devreme decât în mod normal.
Pensionarii care au ales să primească pensiile prin Poșta Română vor primi indemnizațiile până pe 3 mai. De obicei, pensiile sunt distribuite în jurul datei de 12 a fiecărei luni.
Ministrul a subliniat, de asemenea, că se așteaptă ca atât Poșta Română, cât și băncile să respecte calendarul de livrare a pensiilor stabilit. Vor fi depuse eforturi pentru a asigura ca sumele să ajungă cât mai rapid la beneficiari. Prin urmare, pensionarii vor primi banii înainte de sărbătoarea Paștelui.
„Data la care le vor primi pe care le vor primi pe cont este de 2-3 mai, în loc de 12 mai, data pe care o aveam în convenție. Data la care vor livra pensiile prin factorii poștali, undeva până la 3 mai inclusiv”, a transmis Simona Bucura Oprescu, potrivit România TV.
Poșta Română a început deja livrarea banilor
Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a oferit informații despre datele la care românii vor primi pensiile, în urma promisiunii Guvernului.
Sâmbătă, Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea sărbătorilor de Paște, în conformitate cu o hotărâre a Guvernului care a stabilit ca banii să ajungă la oameni înainte de data de 5 mai.
„Într-adevăr, astăzi a fost prima zi în care Poșta Română a livrat pensiile și acest lucru a fost posibil datorită mobilizării, aș putea spune din partea Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe, astfel încât în conturile poștei au ajuns banii necesari.
Astăzi au fost duse primele pensii. Calendarul nostru este ca până de sărbători, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să livrăm toate pensiile. Mâine este duminică şi nu am mobilizat personal.
Luni va fi o zi normală în care vom livra pensiile. Marți la fel. Ne dorim să nu livrăm miercuri pentru că este zi liberă și ne dorim ca și salariații poștei să se bucure de această zi liberă.
Și vom continua joi. În funcție de cum merge acest calendar, vom hotărî dacă lucrăm vineri sau nu, dar deocamdată a fost o zi bună, s-a livrat un număr mare de pensii astăzi și nu cred că va fi nevoie să lucrăm și vineri. Cred că joi vom termina", a spus Valentin Ștefan, directorul Poștei Române la Antena 3 CNN.