Calendarul oficial al Examenului de Bacalaureat 2023 a fost anunțat. Astfel că în sesiunea de vară, probele scrise vor avea loc în perioada 26 - 29 iunie 2023. În ceea ce privește sesiunea de toamnă, acestea vor fi între 16 - 21 august 2023.
În calendarul Examenului de Bacalaureat 2023 se arată că înscrierea candidaților la prima sesiune are loc în perioada 29 mai - 2 iunie.
În perioada 12 - 21 iunie 2023 va avea loc evaluarea competențelor, iar probele scrise se vor desfășura între 26 și 29 iunie. Primele rezultatele se vor afișa pe 3 iulie. De asemenea, tot în aceeași zi, absolvenții care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații. Rezultatele finale la Bacalaureat 2023 se vor afișa patru zile mai târziu, pe 7 iulie 2023.
Calendar Bacalaureat 2023, sesiunea iunie - iulie
► 29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
► 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
► 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
► 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
► 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
►19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
► 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
► 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
► 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
► 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
► 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
► 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor;
► 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.
Candidații care nu au promovat Examenul de Bacalaureat 2023 în prima sesiune sau au rămas corigenți la unele materii, se pot înscrie în sesiunea de toamnă. Aceasta se va desfășura în perioada 17 - 14 iulie 2023.
În perioada 7 - 11 august 2023 va avea loc evaluarea competențelor. În plus, probele scrise se vor desfășura între 16 și 21 august. Primele rezultate se vor afișa pe 25 august. Contestațiile vor putea fi făcute de cei nemulțumiți în aceeași zi, 25 august. Rezultatele finale ale examenului vor fi afișate pe 29 august.
Calendar Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă
► 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
► 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
► 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
► 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
► 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
► 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
► 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
► 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
► 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
► 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00);
► 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor;
► 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale, informează Edu.ro.