Pe 21 ianuarie este o sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Timotei și pe Sfântul Anastasie Persul.
Sfântul Apostol Timotei s-a născut din tată pagan elin și din mama de neam evreu. Originar din cetatea Listra, Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Listra erau cinstiți în mod deosebit zeii păgâni Zeus și Hermes, în ale căror temple erau prezenți foarte mulți preoți care aduceau jertfe neîncetat.
Din Faptele Apostolilor, aflăm că Sfântul Apostol Pavel ajunge împreună cu Barnaba în Listra, unde va tămădui un șchiop din pântecele maicii sale. În urmă acestei minuni, mama lui Timotei îl găzduiește în casă să, și-l dăruiește pe fiul ei lui Pavel, că dar pentru binecuvântarea adusă în cetatea ei.
„Adevăratul fiu al credinței”
Timotei este numit de Sfântul Apostol Pavel "adevărat fiu al credinței". L-a însoțit pe acesta în călătoriile misionare din Frigia, Galatia și Misia, în orașele Troa, Filipi și Berea, la Atena.
Amintim că Pavel îl sfătuiește pe Timotei cum să păstorească credincioșii, îndemnuri care vor deveni reguli pentru slujitorii Bisericii: "Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credință, cu curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru ține, care ți s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, că propășirea ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la ține însuți și la învățătură; stăruie în acestea, căci, făcând această, și pe ține te vei mântui și pe cei care te ascultă" (I Timotei 4, 11-16).
Dionisie din Furna mărturisește în "Erminia picturii bizantine" că Sfântul Timotei trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân cu barbă creată, țînând în mâna un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.
Mai târziu, după ce Sfântul Evanghelist Ioan va fi alungat de împăratul Domițian în insula Patmos, Sfântul Apostol Pavel îl va hirotoni episcop în locul acestuia. Patimirea să este legată de o sărbătoare în cinstea zeilor. Există obiceiul în timpul anului, că închinătorii la idoli să poarte măști și să omoare persoanele pe care le întâlneau pe străzi. Socoteau că așa aduc jertfă zeilor. În timpul acestui obicei, Timotei iese cu îndrăzneala în față acestora și Îl mărturisește pe Hristos. Aceștia, neprimind cuvintele Sfântului Timotei, l-au bătut până când și-a dat duhul. Trupul sau a fost îngropat cu cinste în locul ce se numea Pion. Din porunca împăratului Constantiu (337-361), moaștele sale au fost duse în Constantinopol, de Sfântul Artemie mucenicul și au fost puse în biserica "Sfinții Apostoli", alături de Apostolii Luca și Andrei.
Tot în această zi se face pomenirea:
- Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Perșul; - Sfinților Mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavriil, Ioan, Parod și alți 377 de mucenici.
Sursa: crestinortodox.ro