Pe 31 august, credincioșii ortodocși sărbătoresc Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului. Brâul Maicii Domnului (numit și Sfântul Brâu) este o relicvă prețioasă în Biserica Ortodoxă despre care se spune că vindecă bolnavii de cancer și ajută femeile fără rod să nască.
Calendar ortodox. Se spune că Sfântul Brâu i-a fost înmânat Apostolului Toma, care nu a fost prezent la înmormântarea Maicii Domnului, ca dovadă a învierii și înălțării ei la cer. Brâul a fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă, iar până în secolul al IV-lea, s-a păstrat la Ierusalim. De acolo, tradiția spune că Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), l-a adus la Constantinopol, în anul 395.
În sec. al X-lea, după ce a fost vindecată miraculos de o boală necruțătoare, împărăteasa Zoe, soția lui Leon cel Înțelept, a brodat Brâul cu fir de aur și l-a reașezat în raclă dăruită de împăratul Arcadie.
Calendar ortodox. Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului
Evenimentul reașezării Brâului în raclă este pomenit, în calendarul creștin ortodox, în data de 31 august, iar această sărbătoare a primit numele „Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului”.
Mai târziu, în secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ioniță Caloian au luat Brâul de la Constantinopol, iar în secolul XIV, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) l-a dăruit mănăstirii Vatoped din Muntele Athos.
După cercetările altora, acest Brâu ar fi fost dăruit mănăstirii de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).
Neagoe Basarab a renovat mânăstirea Vatoped
Între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a renovat incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului”. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești. În secolul al XIX-lea România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă.
Racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea tot în Țară Românească.
La Vatoped se află doar o parte din acest Brâu, pentru că alte două părți au fost dăruite, în anul 1522 mănăstirii de maici Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).
Puterile vindecătoare ale Brâului
Se spune că Brâul Maicii Domnului are puteri miraculoase, iar de-a lungul vremii a vindecat numeroși bolnavi care l-au atins. Tămăduirea s-a realizat prin purtarea în jurul brâului pacientului a unei panglici care a fost atinsă de de racla în care se păstrează relicva.
De asemenea, Cinstitul Brâu a făcut să înceteze diferite epidemii. În 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țară Românească pentru îndepărtarea ciumei, iar în anul 1871 sultanul turc sub a cărui protecție se găsea Muntele Athos, a folosit Brâul pentru îndepărtarea holerei. În anul 1894 Brâul a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali.