Calendar ortodox, 7 iulie. Sfânta Muceniță Chiriachi

Sursa: Arhiva EVZ

Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi, 7 iulie, pe Sfânta Muceniță Chiriachi. Este sărbătoare marcată cu cruce neagră în calendar.

Cine a fost Sfânta Muceniță Chiriachi

Sfânta Muceniță Chiriachi a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Dioclețian. Sfânta Chiriachi s-a născut din părinți creștini, într-o duminică. Acesta a fost și motivul pentru care Dorotei si Evsevia, părintii ei, i-au pus numele Chiriachi, care în limba greacă înseamnă „duminică”. Sfânta Chiriachi a refuzat multe cereri de căsătorie, invocând că ea este logodita cu Mirele Ceresc și că-și dorește să moară fecioară.

Unul din pretendenții respinși i-a spus împaratului Dioclețian că Sfânta Chiriachi este creștină. Din momentul aflării acestei vești, Sfânta Muceniță va fi supusă la multe chinuri. Acoperită de răni din cap până în picioare, ea va fi tămăduită în chip minunat de un înger. În urma acestei minuni, mulți păgâni au crezut în Hristos și au primit moartea mucenicească.

Sfânta Muceniță Chiriachi a fost ucisă prin tăierea capului.

Sfântul Cuvios Toma, din începutul vieții sale în lume, a fost ostaș mare cu slava, pe de-o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea.

El era puternic cu trupul și viteaz în războaie, și de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei și a luat jugul cel ușor al lui Hristos.

Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei și smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălașurile monahicești, era povățuit spre săvârșirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuți ai lui Dumnezeu întru pustnicie.

Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârșită pustnicie și liniște, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui și Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povățuindu-l în adâncurile pustiei. De niște călăuzitori ca aceștia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde viețuia pentru Dumnezeu și se învrednicea de dumnezeiești descoperiri și vedenii.

Rugăciune pentru Sfânta Muceniță Chiriachi

„O, prea sfântă și întru tot lăudată mare muceniță Chiriachi, care pentru Hristos ai pătimit, ca pildă să ne fii de adevărată credință și răbdare, primește acum această smerită rugăciune, de la noi nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri grabnic folositor alergăm, cinstind sfintele tale moaște și chipul icoanei tale, în genunchi, care cu credință, cu adâncă evlavie și cu lacrimi te rugăm:

Înalță cugetul tău, Sfântă muceniță Chiriachi, către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Care Roagă-L, iertare de păcate și mare milă să ne dăruiască nouă și poporului cel binecredincios, ploaie la bună vreme, roade îmbelșugate pământului, și bună stare întregii lumi.

Roagă-L să ne dăruiască viață lină și fără de păcat, credința ortodoxă să o întărească, întărâtările ereticilor să le nimicească, pe vrăjmașii noștri să-i îmblânzească, ura să o stingă, dragostea să o înmulțească, războaiele să le oprească și pace lumii să dăruiască.

Sfântă Muceniță, dăruiește bună înțelegere soților, căsătorie binecuvântată tinerilor, iubire de fii părinților, copiilor ascultare față de părinți.

Sfântă Muceniță mult pătimitoare, cere de la Hristos – Domnul, pentru noi îndurare și tuturor păcătoșilor îndreptare; înțelepciune ierarhilor, râvnă duhovnicească preoților, împodobire cu virtuți călugărilor, sănătate, iertare de păcate și mântuire, tuturor credincioșilor; fii mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător, pentru noi smeriții robii tăi, împreună cu Sfânta de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria și cu toți sfinții cei bineplăcuți lui Dumnezeu, preamărind pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule cel prea mărit întru Sfinții Tăi, în vecii vecilor.”

Amin!