Calendar Ortodox, 30 septembrie. Pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie, primul episcop al Armeniei

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește vineri, 30 septembrie, pe Sfântul Grigorie Iluminatorul, Apostol al Armeniei. El a trecut la cele veșnice după 31 de ani de pastorie. Mulți români îi poartă numele.

Calendar Ortodox, 30 septembrie. Sfântul Grigorie Luminatorul, Apostolul Armeniei, s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat, în Armenia. Tradiția armeană îl prezintă ca descendent al unei familii nobile.

Încă de mic Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credință creștină și botezat. Tot aici se căsătorește și are doi fii: pe Vhartanes si Aristages.

Crescându-și copiii în dreapta credință, Grigorie și soția lui s-au hotărât să devină monahi, apoi Sfântul Grigorie, desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa, la neamul armenilor.

Calendar Ortodox. Sfântul Grigorie, Iluminatorul Armeniei

Acolo, Grigorie va distruge templul și altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgând-și mania lui Tiridat, care îl supune torturilor.

În cele din urmă, Grigorie izbutește să-l convertească și pe rege, împreună cu familia sa și întregul popor. Leontiu de Cezareea îl hirotonește episcop, iar Petru de Sevaste îl numește episcop al Armeniei.

Fiul său, Aristages a fost succesorul la tronul patriarhal al Armeniei. Spre sfârșitul vieții, Sfântul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viată solitara într-o peștera din Manyea, în provincia Taran. Moare în sălbăticie, iar trupul său va fi găsit de niște pastori, potrivit creștinortodox.ro.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul

„Pe voievozii cei tari, pe cele trei părți ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară întru adâncul nepătimirii, Te rog, îneacă-i. Pentru ca Ție, ca într-o alăută în omorârea trupului, să-Ți cânt cântare de biruință. Ca un păstor priveghetor, ca un mucenic sfințit, stând înaintea Preacinstitei Treimi purtător de cunună, prin sfințitele tale rugăciuni, adormi chipurile cele întunecoase ale patimilor mele, cel ce te laud pe tine, Fericite Grigorie. Luminătorul cel neapus, ierarhul cel mare, păstorul cel mult chinuit, care a petrecut întru nevoințe, lauda Armeniei, astăzi la ospăț ne-a chemat pe noi credincioșii, adunându-ne să-l fericim pe dânsul. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Umplându-te de apele cele vii ale Duhului, ai ieșit ca un râu din Edenul cel înțelegător, adăpând fața Bisericii și uscând noianul nebuniei idolilor, Fericite Grigorie. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Prin Crucea Celui Ce S-a Întrupat din tine, Preacurată, întărindu-se femeile, tare s-au luptat și s-au adus Lui după tine, Fecioară, strălucind cu strălucirile Fecioriei și cu sângele muceniciei. Amin!”