Calendar Ortodox, 29 aprilie. Sfinții 9 Mucenici din Cizic. Numeroase minuni s-au petrecute la racla cu moaștele lor

Sursa: Arhiva EVZ

Calendar Ortodox, 29 aprilie. La această data Biserica îi prăznuiește pe Sfinții 9 Mucenici din Cizic și Sfântul Cuvios Memnon Mărturisitorul, care au trăit în secolul al treilea, pe vremea când creștinii erau persecutați și condamnați.

Calendar Ortodox, 29 aprilie. Sfinții se numeau Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon locuiau în cetatea Cizic din Asia Mică, pe malul Mării Marmara.

Numeroase minuni se petrec, chiar şi în zilele noastre, la racla cu rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi, mai ales dintre cele care au legătură cu vindecarea diferitelor suferinţe.

Sfinţii au fost supuși la numeroase chinuri și, într-un final, omorâți prin tăierea capului

Calendar Ortodox, 29 aprilie. Aceștia, deși aveau origini diferite, s-au întâlnit în cetatea Cizic, unde au propovăduit credință creștină. Ei au luat cununa muceniciei în secolul al treilea, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.

Fiind prinși de către autorități au refuzat să se lepede de credința în Hristos. Urmare a acestui refuz, au fost supuși la numeroase chinuri și, într-un final, omorâți prin tăierea capului.

Pe locul în care acești mucenici au fost ucişi, a fost ridicată o biserică, în vremea domniei împăratului Constantin cel Mare, în care au fost așezate sfintele lor moaște. Tradiția a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moaștele acestor sfinți.

Rugăciunea scurtă a Celor 9 Mucenici din Cizic pentru vindecare

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi.Nori tainici v-aţi arătat înţelep­ţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.

Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea Dumnezeiască şi într-armându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului şi după moarte v-aţi mutat către Viaţa Cea Nemuritoare şi către Lu­mina Cea Neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile şi alungaţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. Amin!

Sursa: crestinortodox.ro