Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 22 aprilie, pe Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul, cel ce a dus o viață de rugăciune și post încă de mic și care și-a dedicat toată viața celor sfinte.
Sfântul Teodor s-a născut în satul Șicheon din Galatia. Încă din copilărie, acesta a râvnit spre viața ascetică și a îndrăgit postul și rugăciunea. Mama sa dorea să-l înroleze în armată, însă într-un vis i-a apărut Sfântul Mucenic Gheorghe spunându-i că Teodor era chemat să slujească Împăratului Cerurilor și nu celui pământesc.
Atât Sfântul Gheorghe cât și Maica Domnului i s-au arătat în numeroase rânduri Cuviosului Teodor, povătuindu-l și salvându-l din cursele vrăjmașului diavol.
Sfântul Teodor Sicheotul, cunoscut ca făcător de minuni
Fiind foarte credincios, a săpat o chilie lângă o biserică dedicată Sfântului Gheorghe. Acolo petrecea mult timp în rugăciune și post. La un moment dat era să-și piardă viața din cauza nevoințelor, dar a fost dus la casa episcopului din Anastasiopol unde a primit îngrijiri. Uimit de devotamentul duhovnicesc al lui Teodor, îndată ce și-a revenit, episcopul l-a hirotonit.
Mai târziu, Sfântul a ridicat o mănăstire în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe, pentru ucenicii săi. Când a decedat Timotei de Anastasiopol, clerul și poporul au cerut ca Teodor să îi urmeze demnității episcopale.
Teodor a refuzat, însă după multe insistențe, inclusiv ale episcopilor din eparhiile vecine, a acceptat înălțarea la episcopie. Pentru râvna deosebită și pentru dragostea sa, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Teodor darul făcător de minuni. El a devenit astfel cunoscut mai ales ca vindecător al bolilor.
Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul s-a mutat la Domnul în anul 613, în vremea domniei împăratului bizantin Heraclius.
Rugăciune către sfântul ierarh Teodor
„Mari sunt faptele credinţei! în izvorul văpăii că într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, că o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre. Apă trecând-o că pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, strigă: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Luând de la Hristos Mărirea cea mai presus de fire, purtatorule de chinuri, înconjori tot pământul smulgând din nevoi pe toţi cei ce întru credinţă cu evlavie te laudă pe ţine. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte rana cea cumplită a sufletului meu şi potoleşte durerea inimii mele”.