Calendar ortodox, 19 aprilie. Preacuviosului părinte Ioan Paleolavritul, care l-a aflat pe Dumnezeu

Sursa: Pravila.ro

În pustiul Palestinei, aproape de Ierusalim, se găsea o frumoasă aşezare călugărească întemeiată de Sfântul Hariton şi care se numea Lavra Veche. I se mai spunea şi Peştera Veche, deoarece la început mănăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, de unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna acestora. În această peşteră a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel pomenit pe 19 aprilie.

Fiind crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27).

Trecând cu vederea plăcerile deșarte, dar şi mândria și fățărnicia lumii, și-a părăsit patria şi, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.

Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, post, rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi.

Pentru viaţa sa nepătată s-a învrednicit şi de darul preoţiei. După o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, binecuvântatul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi este tuturor pildă.

Trecerea în veșnicie a Sfântului Cuvios Ioan Paleolavritul

După o viață închinată lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut tuturor pildă de trai fără prihană.

Deoarece Cuviosul Ioan s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peștera veche, slujind în Biserică, a fost numit și Paleolavritul sau „al peșterii celei vechi”.

Lavra cea veche a fost prima dată o peșteră tâlhărească, în care Cuviosul Hariton, fiind legat de niște tâlhari, a scăpat prin minune, căci au murit deodată tălharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe.