Pe 18 aprilie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioan, cel care i-a fost ucenic Sfântului Grigorie Decapolitul. El a decis să trăiască departe de lume și și-a găsit liniștea în rugăciune.
Pe 18 aprilie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioan, cel care i-a fost ucenic Sfântului Grigorie Decapolitul. Această sărbătoare este trecută cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Acesta a fost un tânăr care a luat decizia să se călugărească. El a trăit o viață duhovnicească, în smerenie și rugăciune.
Când mentorul său s-a stins din viață, Sfântul Cuvios Ioan a fost cel care l-a înmormântat. La rândul său, acesta a murit în anul 820. Moaștele sale se află, alături de cele ale Sfântului Grigorie Decapolitul, în Biserica Sfântului Ioan Gură de Aur.
Astăzi, 18 aprilie, preoții săvârșesc slujba Sfintei Liturghii, Utrenia și Ceasurile.
Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan
Creștinii pot să rostească și o rugăciune puternică către Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul.
„Troparul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învăluit fiind totdeauna de valurile patimilor şi acum fiind înconjurat de tulburarea gândurilor, prin rugăciunile tale, Fericite Ioan, îndreptează-mă către portul nepătimirii şi către limanul mântuirii, Cuvioase.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu alegerea voii mutându-te către cer, cu adevărat ca un înger ai vieţuit pe pământ, Părinte Cuvioase, omorându-ţi cugetul cu înfrânarea trupului, prin care te-ai arătat locaş lui Dumnezeu, minunate Părinte Ioan.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dobândind ascultare supusă şi smerenie, ai câştigat cu acestea nişte aripi ca de aur,cu care ai zburat de la smintelile cele lumeşti către Dumnezeu, pe Care L-ai căutat, Cel Ce te-a mântuit de furtună, Părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel Unul-Născut, Care este împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi împreună veşnic, ca un soare s-a arătat dintâi pe pământ, Născătoare de Dumnezeu Marie şi pe toată lumea a mântuit-o, care Îi înalţă Lui laudă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin trezvia cugetului închipuindu-ţi frumuseţile cerurilor, nicicum nu te-ai înfipt în grijile cele lumeşti şi uşurându-te cu aripile nedobândirii de averi, Părinte, cu totul te-ai făcut înălţat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Doritor fiind de liniştea păstorului Grigorie cel iubitor de linişte, de trei ori Fericite Părinte Ioan, cu osârdie ai părăsit tulburările vieţii şi prin rugăciuni neîncetate ai dobândit dumnezeiasca linişte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu liniştea cugetelor potolind furtuna, fără de tulburare ti-ai petrecut viaţa, ocârmuit fiind de harul Duhului, vieţuind cu evlavie, Înţelepte Ioan, de Dumnezeu insuflate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Uşa cea neumblată a Împăratului tuturor veacurilor, cea către noi luminătoare, tu te-ai arătat cu adevărat, prin care Însuşi a trecut lăsându-te iarăşi pecetluită, ceea ce eşti Preacurată”, potrivit Doxologia.