Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Atinoghen, originar din Cezareea Capadociei, care a suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Pentru viața sa curată, Sfântul Atinoghen a fost uns episcop de Pidahtoea. În timpul prigoanei împotriva creștinilor, a împăratului Dioclețian, Atinoghen s-a retras împreună cu zece dintre ucenicii săi la un schit din satul Pidaton.
Într-o zi, pe când Sfântul era plecat de la schit, ucenicii săi au fost prinși, din porunca guvernatorului Filomarh și mai apoi întemnițați. Plecând în căutarea lor, Sfântul Atinoghen i-a găsit închiși în temnița dregătorului. Filomarh îi cere ca el și ucenicii săi să se lepede de credința în Hristos și, ca semn al lepădării, să aducă jertfe zeilor.
Sfântul Mucenic Atinoghen, ucis de sabia lui Filomarh
Cum aceștia refuză, guvernatorul poruncește să fie decapitați mai întâi cei zece ucenici, care primesc cu curaj moartea. Atinoghen îi cere lui Filomarh să îi îndeplinească o ultimă dorință: să fie ucis la schitul său drag. Dregătorul a binevoit a se întâmpla astfel. La schit, lui Atinoghen îi iese în întâmpinare o cerboaică, pe care o crescuse de când era pui. Atunci, Sfântul i-a zis:
„Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminția ta, spre vânare vânătorilor, ci tu și seminția ta așa să fiți, încât în toți anii să vă aduceți aici câte un pui, spre junghiere și mâncare celor ce vor veni la pomenirea noastră”.
Atunci, cerboaica, vărsând lacrimi, a căzut la picioarele sfântului, iar acesta a binecuvântat-o cu semnul crucii. Apoi, Sfântul Atinoghen și-a primit sfârșitul prin lovitură de sabie.
Rugăciunea Sfântului Atinoghen
În fiecare an, la pomenirea Sfântului Atinoghen, după citirea Sfintei Evanghelii, cerboaica venea și își aducea puiul, pentru a fi primit ca jertfă.
Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul „Lumină lină”, splendida cântare din rânduiala Vecerniei. Părticele din moaștele Sfântului Atinoghen se află în biserica Mănăstirii Stavropoleos din București.
„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste“.