Calendar Ortodox, 15 iulie. Sfinții Mucenici Chiric si Iulita, omorâți din cauza credinței

Sursa: Arhiva EVZ

Calendar Ortodox. În ziua de 15 iulie, ortodocșii îi prăznuiesc pe Sfinții Mucenici Chiric si Iulita, care s-au jertfit pentru credința lor în Iisus Hristos.

În cetatea Iconiei, din Licaonia, exista o femeie tânără, de neam bun, numită Iulita, care se provenea din seminția împăraților Romei celor mai dinainte și era creștină în credință. Petrecând puțin timp cu un bărbat legiuit, ea a zămislit și a născut de la dânsul un prunc de parte bărbătească. Apoi a rămas văduvă. Iar pruncul ce l-a născut, l-a luminat cu Sfântul Botez și i-a pus numele de Chiric.

Calendar Ortodox, 15 iulie. Viața muceniței Iulita

Aceasta muceniță a trăit pe vremea Împăratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din cauza prigonirii creștinilor, început din ordinele lui Diocletian, Iulita  l-a luat pe Fericitul Chiric, fiul ei, care avea doar trei ani, si a plecat la Seleucia. Ajunsă acolo, ea a aflat despre aceeași pornire vrăjmașă împotriva creștinilor. Ulterior, a venit la Tarsul Ciliciei, unde îi chinuia pe creștini ighemonul Alexandru. Despre el se spune că a fost un om crud și sălbatic la fire.

Acesta a prins-o pe Mucenita Iulita, a bătut-o și i-a luat copilul. Ighemonul nu a putut să îl atragă  la sine cu măguliri și cu mângâieri, căci copilul se uita spre mama sa, și abia putând vorbi, chema numele lui Hristos. Astfel, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, și l-a aruncat de pe scări. Deoarece s-a lovit cu capul de zis copilul și-a spart capul. În acest fel, și-a dat sfârșitul. Iar fericitei Iulita, după multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i-a fost tăiat capul și astfel a luat cununa muceniciei.

Unde se găsesc moaștele muceniței Iulita

Trupul i-a fost lăsat în locul acela, fără să fie îngropat. La fel s-a întâmplat și cu trupul Sfântului Chiric, târându-l din cetate, l-au aruncat lângă trupul maicii lui și au plecat. Dar noaptea, au venit două slujnice și au luat trupul stăpânei lor și al fiului ei. Slujnicele au dus trupurile  departe și le-au îngropat în pământ. Una din aceste slujnice a trăit până în vremea marelui Constantin, întâiul împărat al creștinilor, în zilele căruia a răsărit adevărul.