Calendar Ortodox, 14 martie. Sfântul Benedict de Nursia, cel care și-a săpat singur mormântul

Pe 14 martie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Benedict de Nursia, cel care și-a săpat singur mormântul. Moaștele sale se află în mai multe mânăstiri faimoase din lume.

Calendar Ortodox. Pe 14 martie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Benedict de Nursia. El s-a născut în jurul anului 480 în provincia romană Nursia și a fost trimis de părinți la şcolile din Roma în vremea când orașul era stăpânit de regele herul Odoacru. Acesta a stat trei ani și în munţii Subiaco.

În acest timp, Benedict a fost învrednicit de bunul Dumnezeu cu puterea de a săvârși minuni şi vindecări. Apoi, a devenit stareţ la Mănăstirea Vicovara la cererea călugărilor de acolo. El a zidit mai multe mânăstiri, printre care și Monte Cassino, întemeiată în anul 529. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul după mărturiile celor patru ucenici ai lui Benedict: Constantin, Valentin, Simplicius şi Onorat.

Înainte să moară, Sfântul Benedict şi-a săpat singur mormântul. La șase zile distanță, el a cerut să fie dus în Biserică. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi după ce a dat povețe ucenicilor s-a stins din viață, la 63 de ani.

O parte din moaştele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Monte Cassino. O altă parte se găsesc la Mănăstirea Fleury din Franţa.

Calendar Ortodox. Rugăciune către Sfântul Benedict de Nursia

Astăzi, creștinii pot să rostească o rugăciune puternică către Sfântul Benedict de Nursia.

„Troparul Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Benedict, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Photo 159825506 © Leo Lintang | Dreamstime.com

Troparul Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Benedict. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul:

Veniţi, popoare, să cântăm lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Benedict, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mie, celui ce voiesc să laud în cântări pomenirea ta cea vred­nică de laudă, Preacuvioase Părinte Bene­dict, roagă-te să mi se dea har şi izbăvire de toate greşelile.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Benedict, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nimeni altul, din pruncie luând crucea ta, preafericite, ai urmat Atotţiitorului şi omorându-ţi trupul, te-ai învred­nicit de Viaţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legii lui Dumnezeu plecându-te, întru tot fericite, prin os­tenelile înfrânării ai veştejit săltările patimilor şi cu darul nepătimirii te-ai îmbogăţit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce prin tine ne-am îm­bogăţit cu nestricăciunea, Năs­cătoare de Dumnezeu, Prea­curată, strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de dar, Po­doaba cuvioşilor şi a drepţilor.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Benedict, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-se sufletul tău de apele cele vii ale Sfân­tului Duh, Sfinte Benedict, a izvorât râuri de tămăduiri, care au us­cat răutatea patimilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Benedict, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând pe cărarea cea strâmtă, te-ai sălăşluit în lăr­gimea Raiului şi măiestriile de­monilor şi căile cele fără de rânduială le-ai strâmtorat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerile lacrimilor tale adăpându-te, ca un pom adu­cător de roadă, Părinte Benedict, bună roadă Dumnezeiască de fapte bune şi de minuni ai adus cu Dumnezeiescul har.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să Se Întrupeze, Cel Ce Singur este Bun a intrat în pântecele tău, Preacurată şi Om Desăvârşit S-a arătat. Pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine”, potrivit Doxologia.