Calendar Ortodox 14 august. Sfântul Proroc Miheia, care a prezis că Isus Hristos se va naște la Betleem

Sursa:doxologia.ro

Calendar Ortodox 14 august. Sfântul Proroc Miheia a fost contemporan cu prorocul Isaia și, timp de 84 de ani, propovăduit cuvântul Domnului. Este prorocul care a prezis nașterea Domnului la Betleem.

Sfântul Proroc Miheia a făcut parte din tribul lui Iuda. Mai este cunoscut și sub numele de „Moresitul“, de la numele satului în care s-a născut (Moreset). A prorocit timp de 84 de ani, cu 660 înainte de întruparea Domnului. Potrivit scrierilor religioase, Sfântul Miheia a fost contemporan cu prorocii Isaia, Amos și Osea.

Nume sfânt

Numele Miheia este considerat a fi unul sfânt și se traduce „cel care este de la Dumnezeu“. Sfântul Proroc Miheia a dus mai departe cuvântul Domnului în timpul domniei a trei regi, după cum este menționat la începutul cărții sale prorocești:

„Cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreset în vremea domniei lui Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria și Ierusalim" (Miheia 1:1).

A prezis nașterea Domnului

Sfântul Proroc Miheia l-a criticat aspru pe Ahav, împăratul Samariei, pentru viața sa păcătoasă. Ca să nu fie ucis de împăratul care vroia să se răzbune pentru cuvintele lui Miheia, acesta a fost nevoit să se ascundă în munți, unde a trăit mai mulți ani.

În timp ce se afla în pribegie a prezis distrugerea Samariei și a Ierusalimului. Cea mai importantă dintre prezicerile sale este însă aceea despre Betleem, despre care a spus că va fi locul nașterii Domnului.

Ucis de fiul împăratului

După moartea lui Ahav, Miheia a fost ucis de fiul acestuia care a vrut să își răzbune tatăl.  Sfântul Proroc Miheia a fost înmormântat în satul său natal, Moreset. În timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o „vedenie mistică“, în urma căreia au fost descoperite moaștele Prorocului Miheia, împreunp cu cele ale Prorocului Avacum.

Tot astăzi, se celebrează Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului și se face pomenirea:

Sfântului Mucenic Marcel, episcopul Apamiei;

Aducerii cinstitei Cruci în palatul imperial din Constantinopol;

Sfântului Mucenic Ursichie;

Sfântului Mucenic Simeon Trapezunteanul.