Sfântul Ioan Rusu este pomenit în fiecare an, în calendarul creștin ortodox pe data de 27 mai. Acesta s-a născut la sfârșitul secolului XVII într-un sat din Rusia, în vremea lui Petru cel Mare.
Sfântul Ioan Rusul participat la războiul împotriva turcilor, din 1711. Acesta a fost luat prizonier de tătari, în luptele pentru dezrobirea Azovului, și vândut că rob unui ofițer turc. Ceilalți tineri au renunțat la credință și au devenit musulmani, dar Ioan nu a vrut să renunțe la Hristos, chiar dacă a fost batjocorit.
A fost pus să îngrijească de vite și mulțumea lui Dumnezeu că se poate odihni într-un staul. Ioan a primit și o odaie, dar îi placea să adoarmă lângă animale.
După ce se ruga, grajdul se umplea de o mireasmă dumnezeiască. Acesta pleca pe ascuns la o bisericuță cu hramul Sfântului Gheorghe, iar sâmbăta se împărtășea cu Sfintele Taine.
Cu toate astea, stăpânul și turcii au început să îl admire pentru bunătatea și blândețea sa. După o vreme , Ioan a hotărât să plece în pelerinaj la Mecca. Soția sa a pregătit un ospăț la care a invitat rudele și prietenii ofițerului, iar felul principal era un pilaf, care îi plăcea mult agăi.
Povestea pilafului Sfântului Ioan
„Cât de bucuros ar fi fost stăpânul tău dacă ar fi fost aici împreună cu noi și ar fi gustat din acest pilaf!”, i-a zis lui Ioan nevasta ofițerului. Atunci, Ioan a cerut o farfurile plină cu pilaf, spunând că o va trimite stăpânului, la Mecca. Nimeni nu a crezut, dar el a dovedit că s-a ținut de cuvânt.
După o vreme, stăpânul a adus cu sine și farfuria. El a povestit că a găsit în camera pe care o lăsase încuiată, farfuria cu pilaf aburind.
După această întâmplare, ofițerul și soția sa au prins și mai mult drag de Ioan și l-au primit în odaia lor cu fiecare ocazie.
Sfântul Ioan s-a stins din viață pe 27 mai 1730. La înmormântarea sa au venit creștini, dar și musulmani sau armeni, iar cel care fusese rob a fost îngropat ca un stăpân.
Rugăciunea Sfântului Ioan Rusul
O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate și de minuni făcătorule, primește această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine că la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că știm, Sfinte al lui Dumnezeu că deși ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin viețuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta la viața cea veșnică cine a năzuit la ajutorul tău și ți s-a rugat cu credință nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ție și nu l-ai auzit?
sursa: arhivă EVZ
Minunile și ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut și pe noi, păcătoșii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimițând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulțimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferințele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădați de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă viețile noastre sunt pline de fărădelegi.
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu același ești, Sfinte, astăzi ca și atunci, și că nimeni din cei ce se roagă ție nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea și noi, fiind scârbiți și în pagube, alergăm la tine cu credință și lacrimi, îngenunchind, și ne rugăm ție, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere orașele, satele și toată țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi, potrivit doxologia.