Pe 22 decembrie este sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox, Sfântul Ierarh Petru Movilă. Acesta s-a născut la Suceava, în 1596.
Petru Movilă s-a născut pe 21 decembrie 1596 și a fost al patrulea fiu al voievodului Moldovei Simion Movilă. Tatăl său a murit la 1607, iar acesta a fost nevoit să meargă în Polonia, unde avea multe rude. Petru și-a continuat studiile la Colegiul Frăției Ortodoxe din Liov.
În 1622, a vizitat mănăstirea Pecerska și a legat o relație importantă cu starețul Zaharia Copistensclii și cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului. Acesta a fost ales egumen al mânăstirii la doar 31 de ani. Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev, care va ajunge Academie, considerată cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii ortodocși.
În anul 1632, Petru este ales Mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia. Acesta a făcut o „Mărturisire Ortodoxă”, care a fost confirmată de toți patriarhii ortodocși.
Mitropolitul Petru Movilă și-a dorit ca toată omenirea să știe viața duhovnicească a călugărilor și ieromonahilor din Lavra Pecerska. Aceștia au scris o mulțime de cărți despre povestea lor, dar și despre icoanele făcătoare de minuni din Pecerska. A trecut la cele veșnice pe 22 decembrie 1646.
Rugăciunea Sfântului Ierarh Petru Movilă
Doamne, dacă asupra robilor Tăi (spune-le numele), părintilor si fratilor ce sunt de fată, mai stăruie vreun blestem ori afurisenie, cu care ei singuri s-au jurat, s-au blestemat, s-au afurisit, s-au dat necuratului singuri sau un alt monah sau credincios, din subordine sau din aceeasi slujire, ori cumva părintii lui, socrii, bunicii, neamurile, dar, mai ales, străinii l-au jurat, l-au blestemat si l-au afurist;
ori cumva casa părintească este asezată pe loc jurat, blestemat sau afurisit; sau dacă a lucrat, a dormit, a mâncat, prin institutii publice, prin mânăstiri, pe câmpuri, prin vie, prin livezi, prin păduri, pe la schituri, prin orase, prin gări si autogări, prin hoteluri si restaurante, prin piete publice, prin magazine după cumpărături si s-a lipit vreo scârbă si afurisenie de ei, de părinti, de copii si de casa lor;
ori cumva fără să stie în viată, au mâncat sau au băut ceva spurcat, otrăvit, descântat sau fermecat; sau poate anume li s-au dat în mâncare sau în băutură, li s-au aruncat în ogradă sau în casă, s-au atins de trupul lor si de hainele lor si de lucrurile lor, de cărti, de uneltele cu care lucrează; poate că s-au atins de lucruri vrăjite, descântate sau fermecate si au venit peste dânsii în decursul anilor tot felul de întâmplări grele si patimi si boli si amărăciuni de care nu este scutit nici un pământean.
Tu, Stăpâne Doamne, sfărâmă toată această lucrătură diavolească si omenească, trimite tot răul în locuri pustii si neumblate, iar pe robii Tăi, dezlegându-i prin mine nevrednicul si păcătosul preotul Tău, Dimitrie, de sub puterea a tot blestemul, mai ales a blestemelor părintesti, înconjură-i din ceasul rugăciunii noastre, cu îngeri de lumină care să-i păzească si ziua si noaptea împotriva răutătilor omenesti si diavolesti.
Dă-le, Doamne, bun spor si ajutor în muncă; dă-le, Doamne, din roadele si din grăsimea pământului si umple casa lor de bunătăti, ca să aibă cu ce trăi, ba chiar, să ajute pe cei mai săraci decât ei. Dă-le, Doamne, viată crestinească si fără prihană si dă-le locul la masa vietii care li se cuvine. Că Tu esti Cel ce dezlegi pe cei legati, nădejdea celor deznădăjduiti, odihna celor osteniti si Tie mărire Iti înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor, Amin!