Caleb Graves a murit la doar 33 de ani. Ce s-a întâmplat cu starul de pe TikTok

Sursa foto: YouTube/ Caleb Graves, TikTok

Starul TikTok Caleb Graves a murit la vârsta de 33 de ani după ce a alergat la semimaratonul Disneyland Halloween 2024. Evenimentul a avut loc pe data de 8 septembrie, în parcul tematic Anaheim California.

„Alergătorul a trecut linia de sosire. Imediat ce a făcut-o, unul dintre organizatori a observat că și-a pus mâna în dreptul pieptului. Acesta a observat că intra în stop cardiac. El a fost transportat rapid la Anaheim Global Medical Center din apropiere. Acolo a fost declarat mort aproximativ o oră mai târziu”, a declarat pentru Us Weekly sergentul Matt Sutter, ofițer de informații publice al Departamentului de Poliție din Anaheim.

Starul de pe TikTok a murit

O cauză exactă a morții nu a fost dezvăluită. Purtătorul de cuvânt al Disneyland Resort, Jessica Good, a emis o declarație cu privire la moartea tragică a lui Graves.

„Suntem profund întristați de această pierdere tragică. Suntem alături de familia lui Caleb și de cei dragi în această perioadă dificilă”, se arată în declarație.

Graves a câștigat peste 18.000 de urmăritori pe pagina sa de TikTok. Acolo a făcut conținut despre parcurile și filmele Disney. Potrivit site-ului său, Graves era „un scriitor, regizor, scenarist și producător” căruia îi plăcea „să alerge, să călătorească și să mănânce gogoși”. Originar din Texas, Graves era rezident în sudul Californiei. De asemenea, el și-a lansat cartea de poezii de debut, „Love, and other love”, pe 10 iulie 2024.

Graves a postat două videoclipuri TikTok despre Disneyland Halloween Half Marathon cu doar câteva zile înainte de moartea sa.

„Weekendul Disney Halloween Half Marathon este aici!”, a postat acesta.

Și-a presimțit moartea?

Caleb a completat clipurile postate despre eveniment și cu un avertisment despre căldura din California. „Dacă alergați în acest weekend, amintiți-vă că va fi cald! Rămâneți hidratați și ascultați-vă corpul. Mult noroc tuturor alergătorilor!”

Cu o zi înainte de cursă, el a recunoscut că a fost „îngrijorat” de căldura din California într-un videoclip de pe TikTok de sâmbătă, 7 septembrie.

„Am, poate, o anumită sensibilitate la căldură. Nu știu dacă este temporară sau pe termen lung. Am fost afară pentru, circa, 20 de minute pe jos cu câinele meu. A fost doar mers pe jos în jurul blocului. Era cald, dar m-am simțit bine când am intrat în casă. Apoi, la 10 minute după ce m-am întors, am leșinat, am adormit. Nu aveam niciun control asupra corpului meu. A fost epuizare de căldură. Acest lucru mi s-a mai întâmplat o singură dată”, a spus acesta.

„Chiar sper să trec peste cursa de mâine dimineață. Faptul că e devreme mă va ajuta. Nu e ok să-ți pierzi controlul asupra corpului, să adormi așa”, a continuat Caleb.

Fanii au inundat comentariile postării sale recente cu condoleanțele lor, conform yahoo.com.

„Am inima frântă. Caleb nu va mai fi văzut. Până când ne vom întâlni din nou amice”, a comentat un utilizator TikTok.