Prin instrumente proprii ea le-a răsplătit performanța, astfel că intelectualii sunt tentați să o servească cu devotament spre a obține un loc
bun în cadrul ei. Noi ne vom referi însă la cultură în sens larg, așa cum a fost definită în cartea Culturi și organizații, ea fiind cea care asigură softul mental specific. Problema majoră este că la lucrează doar cu idei, că toate pot cere drept la viață chiar dacă sunt discutabile.

O parte, mintea generatoare de idei, a ajuns să pună stăpânire pe om în defavoarea întregului. Intelectualii cu adevărat profunzi au observat această cădere a omului și au trecut cu interes spre spiritualitate, a se  vedea Pascal, Dostoievski, Heidegger etc. Reducerea creștinismului la o cultură s-a dovedit o abordare greșită, Dumnezeul unei astfel de credințe pur morale, e unul mort (Nietzsche) și trebuie abandonat.
Visul încrederii în ideologii e dus acum mai departe de China, unde totalitarismul și lipsa respectului autentic pentru om conduc chiar la eliminarea deliberată a spiritualității. Prețul totalitarismului e însă   imens, milioane de victime, ceea ce e de o cruzime inimaginabilă. Eșecul integrării emigranților în Europa arată clar că spiritualitatea e mai puternică decât cultura, chiar și atunci când ea nu e de cea mai înaltă
valoare, cum e cea islamică.
Spiritualitatea cere raportare la om ca întreg, evaluarea onestă a valorilor și a modului în care oamenii acționează în grupurile din care fac parte. Cere autocorecție personală, implicarea inimii, considerarea  durerii trăite ori produse altora. Viața pentru ea nu e un simplu joc intelectual în care răul e permis, ci o participare la ceva măreț, în care iubirea și încrederea contează cel mai mult căci doar ele pot uni oamenii.
Privind atent acum se vede că lucrurile stau exact pe dos, cultura aservește omul și spiritualitatea autentică îl eliberează. Abandonarea spiritualității în numele unei libertăți egoiste, strângerea cu cultura, nu cu Dumnezeu, a dus la căderea Europei, la disprețul ei de astăzi față de oameni și adevăr. Ideologii perverse, radicale, ridicate la nivelul politicilor de stat, atacă acum tot ce e bun și cu adevărat de folos omului, de la familie la spiritualitate și națiune.
Vestea bună e că mai jos de atât nu are cum să coborare. Împăratul gol (cultura ca scop în sine) și-a dovedit sărăcia, neputința și trădarea la adresa omului. Devine tot mai clar, mai ales cu ajutorul științei, că rolul spiritualității nu este unul neglijabil, ci unul de bază în construirea unor oamenii integri și capabili să lucreze împreună, căci doar prin ea poate fi gestionată programarea personală, care ne poate ridica
deasupra programării culturale.
Calea culturii lipsite de spiritualitate și-a dovedit limitele. A adus lumii războaie mondiale, imperialismul teritorial și economic. Chiar dacă Europa renunță greu, din mândrie, la mare ei iubire – cultura autosuficientă și crudă, contextul economic și problemele sociale, neputința omului creat de ea în a se integra eficient în echipe, o vor determina să se întoarcă la adevăr. Altfel căderea ei va determina nu doar tensiuni sociale, ci și falimentul economic, iar ultimele ei redute, bunăstarea și pacea socială prin satisfacerea egoului, a plăcerilor, vor cădea în curând.