Potrivit băncii de investiții elvețiene UBS, SpaceX și alte companii spațiale, se pregătesc să revoluționeze industria aviatică. În curând, o călătorie cu avionul de la Londra la New York va dura doar 29 de minute. Turiștii ar avea nevoie de o oră pentru o călătorie de la Londra la Sydney, Australia.
Experții spun că zborurile pe distanțe lungi vor avea loc în curând în "atmosfera superioară" sau chiar în spațiu. În timp ce unii văd încă aceste anunțuri ca "science fiction", analiștii UBS percep deja o mare piață cu potențial.
O navetă turistică: Dezvoltarea accelerată a noilor tehnologii și competiția acerbă dintre actori vor face toate aceste vise posibile într-un timp scurt. "Virgin Galactic" a testat pentru prima oară o navă spațială turistică "SpaceShipTwo" cu trei persoane la bord. Mai mult de 600 de persoane și-au cumpărat deja biletele.
O investiție agresivă: Sectorul privat investește tot mai mult în călătoriile în spațiu, adică: SpaceX, compania spațială a șefului Teslei, Elon Musk, Virgin Galactic şi Blue Origin. Aceste companii aparțin, respectiv, miliardarului britanic Richard Branson și directorului executiv al Amazonului, Jeff Bezos. Multe miliarde au fost investite în aceste companii. SpaceX a început luna aceasta să construiască primul prototip al navei sale spațiale. Blue Origin a făcut un al doilea test de succes în ianuarie, cu o rachetă de turism spațial.
Un număr tot mai mare de călători în spațiu: Deocamdată, prototipurile sunt limitate la transportul a 100 de persoane, iar o excursie de 300 de persoane pe termen scurt este "puțin probabilă", spun experții. UBS crede, de asemenea, că "o creștere a frecvenței călătoriilor în spațiu va permite în viitor ca același număr de pasageri să transporte avioanele de astăzi".
O piață potențială de 17 miliarde de euro: Analiștii se așteaptă ca piața zborurilor spațiale să ajungă la 17 miliarde de euro până în 2030. Valoarea turismului spațial ar putea ajunge la 2,6 miliarde de euro. "Valoarea industriei spațiale globale, în prezent în jur de 345 miliarde de euro, va crește până la 710 miliarde de euro, până în 2030", prognozează analiștii, potrivit 7sur7