"Călătoriile mele" în artă

"Călătoriile mele" în artă

Au apărut două volume ale regizorului Andrei Şerban, în care sunt prezentate fotografii din spectacolele sale de teatru şi de operă.

Două apariţii excepţionale, din „călătoriile“ în teatru şi operă, semnate de regizorul Andrei Şerban, au fost publicate de curând la Editura Institutului Cultural Român (ICR): „Călătoriile mele. Teatru“ şi „Călătoriile mele. Opera“, prefaţate de George Banu, respectiv Andrei Şerban. Albumele, editate în condiţii grafice deosebite, conţin o selecţie retrospectivă de fotografii artistice din spectacole de teatru şi operă montate în România şi Statele Unite, însoţite de textele lui Andrei Şerban, în română şi în engleză. „Aliind imaginile şi legendele, Andrei Şerban evocă motivaţiile reprezentaţiilor reţinute, le destăinuie opţiunile şi degajă sensul ascuns care iradiază constant printre personaje şi accesorii, printre cuvinte şi decoruri“, spune criticul de teatru George Banu.

La Editura Institutului Cultural Român au mai apărut recent albumele „Corneliu Baba“, prefaţat de Andrei Pleşu, şi „Mircia Dumitrescu - gravură, ilustraţie, desen, sculptură“. Albumele pot fi procurate din lanţurile librăriilor Cărtureşti şi Humanitas. Dacă sunt achiziţionate de la sediul ICR, din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, se oferă un discount de 20%. „Pământ sacru, monumente sacre“ La All au apărut până acum albumele „Panorama lumii clasice“ şi „Epoca Imperiilor“. Toamna aceasta va apărea „Pământ sacru, monumente sacre“ şi „Panorama Iluminismului“.

„Pământ sacru, monumente sacre“, scris de Brian Leigh Molyneaux şi de Piers Vitebsky, surprinde misterul aşezărilor antice în mai mult de 180 de fotografii color. Volumul include descrieri detaliate ale imaginilor, cu hărţi şi fotografii de la Parthenonul Atenei Antice la râul Gange din India, cu poveş ti despre zeiţele Pământului, miturile creaţiei, conjuncţii cereşti, spiritele despre care se credea că locuiesc în formele de relief şi zeităţile cărora le-au fost dedicate templele antice.

Igloo media editează mai multe tipuri de colecţii de albume, în special legate de arhitectură. Colecţia Iglooart are până în prezent un singur album, apărut în toamna lui 2007: „Raul Egon Lebel. Un secol de culoare“. Volumul marchează reintroducerea în circuitul artistic românesc a unui pictor cenzurat şi marginalizat în timpul perioadei comuniste.

În afară de această colecţie de artă, Igloo mai scoate albume într-o serie despre patrimoniu, din care cea mai recentă apariţie este „Kastello. Palate ale rromilor din România“. În seria patrimoniu, au mai apărut până acum: „Cule. Case boiereşti fortificate“, „Kombinat. Ruine industriale ale epocii de aur“ şi „Haţeg. Ţara bisericilor de piatră“.

La Humanitas a apărut recent „Arta de a trăi în oraş“, iar toamna aceasta va fi editat „Arta de a trăi colorat“. Până acum, editura a mai publicat albume despre Modigliani, Vermeer, Hokusai, Dali, Klimt, Leonardo da Vinci. GASTRONOMIE

„Istoria gustului“

La Editura Vellant, înfiinţată recent, au fost editate trei albume de artă: „Oglinda Lumii“, „Graffiti. Arta străzii pe cinci continente“, „Istoria Gustului“ (o carte de istorie culinară, cu 238 de ilustraţii, majoritatea reproduceri după picturi celebre). „Istoria gustului“ face o incursiune printre cele mai elevate gânduri despre mâncare, descrie gastronomia diferitelor civilizaţii, din trecut şi prezent. Vellant pune accent pe arta contemporană, din perspectiva istoriei artei. Printre viitoarele apariţii în colecţia de artă se numără „Transgresiuni. Ofensele artei“ şi „Banksy“.

Ne puteți urmări și pe Google News