Toamna este anotimpul ideal pentru excursii scurte în natură. Culorile schimbătoare ale pădurilor creează peisaje spectaculoase, iar România oferă numeroase destinații pitorești perfecte pentru călătorii de toamnă. Iată câteva recomandări pentru escapade de weekend, unde te poți bucura de peisajele autumnale, dar și de puțină aventură.
Călătorii de toamnă cu aventuri
Dacă vrei să te bucuri de frumusețile toamnei dar să ai parte și de o aventură, destinația perfectă este Parcul Național Piatra Craiului. Aflat în apropiere de Brașov, este unul dintre cele mai frumoase masive montane din România. Toamna, peisajele capătă nuanțe de galben, portocaliu și roșu, iar traseele montane devin mai plăcute datorită temperaturilor răcoroase. Traseele din zona satului Zărnești sau Plaiul Foii sunt accesibile și oferă priveliști spectaculoase ale crestelor stâncoase și pădurilor colorate.
Pe lista cu călătorii de toamnă poți pune și Valea Prahovei. Această destinație este perfectă pentru o escapadă de weekend. Stațiuni precum Sinaia sau Bușteni oferă nu doar trasee montane accesibile, dar și priveliști de toamnă încântătoare. De asemenea, poți urca cu telecabina pe Platoul Bucegi pentru a vedea Babele și Sfinxul, înconjurate de peisajele toamnei. Parcul Natural Bucegi devine o oază de culori, fiind ideal pentru fotografii de natură. Aici este și un dezavantaj. Zona este foarte aglomerată în weekend.
În Carpații Orientali, Cheile Bicazului reprezintă una dintre cele mai dramatice și impresionante zone ale României. Toamna, stâncile abrupte ale Cheilor și pădurile din jur se transformă într-un mozaic de culori. Lângă Cheile Bicazului, poți vizita Lacul Roșu, unde contrastul dintre apa verde și pădurile aurii creează un peisaj superb. Este locul ideal pentru o excursie relaxantă, plimbări cu barca sau trasee ușoare.
Mănăstiri perfecte de vizitat toamna
Maramureșul este o regiune ideală pentru a programa călătorii de toamnă. Aici tradițiile și peisajele naturale se îmbină armonios. Valea Izei, cunoscută pentru satele pitorești și bisericile de lemn, devine o explozie de culori toamna. Poți explora drumurile liniștite de țară, vizitând Săpânța și Cimitirul Vesel. Te poți bucura și de o plimbare cu Mocănița, trenul cu abur care traversează pădurile colorate din Valea Vaserului.
Regiunea Bucovina se transformă și ea într-un cadru de poveste toamna. Nu este doar un loc de pelerinaj cultural, datorită mănăstirilor. Ea este și o destinație excelentă pentru a te bucura de peisaje de toamnă. Pădurile din jurul mănăstirilor Voroneț, Sucevița sau Putna sunt o explozie de culori în această perioadă. De asemenea, Munții Rarău și traseul spre Pietrele Doamnei oferă o priveliște impresionantă asupra pădurilor aurii.
La aproximativ 100 de kilometri de Capitală găsim un alt loc care poate fi trecut pe lista cu destinații pentru călătorii de toamnă. Comuna Vulcana - Băi se află în județul Dâmbovița și este așezată pe dealurile subcarpatice. În vârful dealului se află Schitul Bunea, un loc de unde se poate privi frumusețea naturii. Drumul este unul destul de abrupt, dar asfaltat, așa că se poate urca și cu mașina până la mănăstire.
Călătorii de toamnă în destinații celebre
Delta Dunării este destinația perfecta pentru orice anotimp, însă toamna se transformă într-o poveste. Pădurile de plopi și sălcii capătă nuanțe ruginii, iar migrarea face din Deltă un loc ideal pentru iubitorii de natură și observatorii de păsări. Excursiile cu barca prin canale sunt mai relaxante și oferă ocazia de a explora acest peisaj unic într-un decor autumnal. Este locul ideal pentru cei pasionați de fotografie și nu numai.
O altă destinație populară perfectă pentru călătorii de toamnă este Transfăgărășanul. Acest drum devine unul dintre cele mai spectaculoase din România în perioada toamnei. Traseul te poartă prin păduri de foioase, pe lângă lacuri glaciare și vârfuri montane impresionante, care sunt acoperite de zăpadă timpuriu. O excursie pe Lacul Bâlea, situat la 2040 metri altitudine, îți oferă peisaje montane impresionante, înconjurate de păduri colorate.
Defileul Jiului este o altă destinație perfecta pentru escapadele de toamnă. Râul Jiu care străbate defileul și pădurile de foioase oferă un peisaj natural superb în această perioadă. Traseele sunt accesibile și recomandate celor care iubesc natura și liniștea, potrivit kindertrips.com.