Ca să obţină fotografii bune, s-a pitit prin tufişuri, a stat pe burtă sau s-a ascuns după dunele de nisip.

Obişnuiţi să alerge nestingheriţi peste câmpuri, caii liberi din Delta Dunării nu se lasă uşor priviţi prin lentila aparatului: „De obicei îi prinzi cu spatele. Ei te observă şi atunci armăsarul se pune între tine şi iepe. Ele continuă să mănânce, chipurile ciugulesc iarbă, tu încerci să te apropii, dar armăsarul dă semnalul, iepele pleacă şi până să îţi pui aparatul la ochi le fotografiezi fundul”, povesteşte amuzat Bogdan Greavu. Prima dată a fotografiat caii din Deltă în vara anului 2008. Ideea îi venise mai demult, după ce a mers pe jos de la Sulina la Sfântul Gheorghe, pe malul mării.

„Am văzut cai ieşind din Deltă pe plajă, intrând în apă, alergând, răcorindu-se, deoarece ziua e foarte cald. Şi ies din stuf, unde e umiditate, năduşeală, se duc şi stau pe malul mării, intră în apă, se răcoresc”, spune fotoreporterul Terra Magazin.

I-au plăcut animalele de când era copil, aşa că a urmat cursurile Facultăţii de Zootehnie din Bucureşti. Pe când era student în anul I a fost trimis în practică la herghelia de la Beclean, din Bistriţa: „O săptămână am mers la fân, am călărit, am stat cu iepele şi cu mânjii. Acolo m-a plesnit o iapă. Eram în grajd când au intrat iepele cu mânjii şi nu am fost atent când un mânz a plecat de lângă iapa pe care o legam eu, ea s-a speriat şi m-a lovit foarte tare cu copita. Am fost în spital, dar nu a fost ceva grav. Aşa am învăţat când să mă feresc, cum face o iapă când e gata să lovească”.

La început, a avut probleme în a-i surprinde în poziţiile dorite deoarece caii îl simţeau foarte uşor, dar cu timpul a învăţat să descifreze comportamentul cailor şi să apropie de ei: „Ideea e să nu bată vântul dinspre tine spre ei şi să ai soarele în spate sau în lateral. Trebuie să fii camuflat şi să nu te mişti”.

În general, animalele stau în grupuri de 10, 15, 30 de cai. Sunt şi grupuri de doi cai, formate dintr-un armăsar tânăr şi o iapă, dar şi adevărate herghelii de 170 de cai, cu mai mulţi armăsari care dau roată în jurul celorlalţi.

Un grup obişnuit are un mascul dominant care îl protejează şi care îl atenţionează atunci când simte vreun pericol: „Am observat că atunci când vrea să le dea un semnal, dă cu piciorul tare în pământ. Un alt lucru pe care îl face armăsarul este să îşi protejeze iepele de un alt armăsar. Pentru că el poate foarte uşor să îşi piardă iepele. Dacă se întâlnesc două grupuri, se amestecă şi se rătăcesc”. În vara lui 2008, Bogdan a fost ajutat să fotografieze caii de medicul veterinar Ştefan Răileanu de la Institutul Naţional de Cercetări "Delta Dunării", care le-a studiat comportamentul timp de mai mulţi ani: „Îmi spunea „Fii pregătit acum” şi începea să scoată nişte sunete. Imediat caii ciuleau urechile, iar eu făceam poze. Făcea ca lupul, scotea un urlet, iar caii o luau la goană. El m-a învăţat cum să judec următoare mutare a cailor în funcţie de cum se comportă în momentul ăsta”.

„Am văzut că unii fotografi s-au apropiat de cai, i-au atins. Eu nu am vrut să fac asta din două motive: nu vreau să îi fotografiez prea de aproape, vreau să dau senzaţia de distanţă. E ceva frumos, dar pe care nu îl poţi atinge. Al doilea motiv este pentru a nu se învăţa caii cu oamenii, astfel încât orice turist care vine să poată pună mâna pe ei”, explică fotoreporterul. Potrivit lui Bogdan, caii din Deltă sunt semisălbatici: au fost odată domestici, iar apoi, din diferite motive, au fost eliberaţi, au fugit, astfel încât acum se înmulţesc liber, în natură. 

Întrebarea "cum au ajuns liberi aceşti cai" are două posibile răspunsuri, arată el. Prima variantă este că, după desfiinţarea CAP-urilor, mulţi cai au scăpat sau au fost eliberaţi deoarece erau prea mulţi, iar localnicii nu aveau cu ce să îi hrănească pe toţi. Astfel încât animalele şi-au găsit adăpost în pădurea Letea, care este un loc izolat, în care se pot refugia: „Vara ei stau la umbră în pâlcurile de pădure. Oricine se duce acolo vede că unde sunt pâlcuri, unde nu e pădurea deasă, stau caii la umbră. Iarna, sunt adăpostiţi de vânt şi de ger”.

A doua variantă este că au fost liberi (în orice caz, mai liberi decât cei din alte zone ale ţării) de când oamenii din Deltă au avut cai. „Întotdeauna în zonele astea izolate, când oamenii locuiau în nişte grinduri înconjurate de ape, de o baltă, de un canal, de obstacole naturale, şi aveau animale, nu avea sens să îţi faci garduri. Pentru că oricum animalele nu se duc nicărieri. Şi asta se întâmplă şi acum acolo: oamenii dau drumul porcilor, vacilor, cailor. Nu vine nimeni să îi ia. Şi pentru ei e cel mai eficient să facă aşa”.

Bogdan crede că aceşti cai ar putea contribui, pe termen lung, la creşterea potenţialului turistic al zonei, mai ales deoarece mulţi oameni, inclusiv străini, vin deja în Deltă şi le cer localnicilor să îi ducă în pădurea Letea pentru a vedea caii liberi.

Situaţia celor câteva mii de cai din Deltă rămâne însă incertă: în timp ce localnicii sunt nemulţumiţi deoarece animalele intră în grădinile lor, iar pădurarii din Letea (zonă aflată în patrimoniul mondial UNESCO), spun că distrug arborii şi vegetaţia, asociaţiile pentru protecţia animalelor au încercat să găsească o soluţie pentru salvarea lor. Până acum, fără succes.