CĂDERE LIBERĂ a BURSEI AMERICANE. INDICELE Dow Jones pierde peste 1100 de puncte. Ne paște o nou CRIZĂ FINANCIARĂ?

CĂDERE LIBERĂ a BURSEI AMERICANE. INDICELE Dow Jones pierde peste 1100 de puncte. Ne paște o nou CRIZĂ FINANCIARĂ?

Celebrul indice Dow Jones al Bursei din New York a fost lovit de cea mai gravă scădere din istorie din timpul unei zile de tranzacționare. Principalul indice de pe Wall Street pierduse, luni, 1600 de puncte, înainte ca investitorii să intervină, limitând scăderea la 1175. Efectele nefaste s-au făcut resimțite și peste ocean. Căderea de 4,6% din Statele unite a provocat o scădere de aproape șapte procente al bursei japoneze, respectiv o micșorare cu 3% a indicelui australian.

Este cea mai mare scădere înregistrată în ultimii șapte ani, când Europa se afla în mijlocul crizei financiare. Chiar dacă scăderea nu se poate compara cu „Lunea Neagră” din 1987 sau momentul crizei din 2008, scăderea Dow Jones este un semnal de alarmă pentru investitorii de pe Wall Street care, până vineri, fuseseră adormiți de mersul bun al bursei din ultimii 2 ani, potrivit CNN.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce, vineri, același indice suferise o scădere de 666 de puncte, acționarii se simt nevoiți să înghită în sec după căderea liberă de luni, care șterge câștigurile pe care indicele le înregistrase până acum.

 

Deși economia americană pare să meargă foarte bine, investitorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o creștere prea puternică. În acest scenariu, Rezerva Federală ar putea fi forțată să crească ratele dobânzii mai repede decât se plănuise inițial.

 

Indicele S&P 500 a pierdut 3,7%, iar Nasdaq 3,7%, potrivit BBC. Analiștii încearcă să le explice oamenilor că nu era posibil ca bursa să continue pe această cale ascendentă, după ce nu mai existase o scădere de 3% de foarte mult timp.

 

Bursele europene nu au fost nici ele ocolite de unda de șoc, iar indicii din Londra, Frankfurt și Paris au căzut brusc, înregistrând pierderi de 3%, scrie BBC.

 

Bursa de la București resimte efectele scăderii de pe piața americană. Indicele BET a scăzut cu 3,7%, iar cele 13 companii care intră în componența acestuia înregistrează căderi care depășesc și 5%, potrivit MEDIAFAX.

 

În ciuda explicațiilor, investitorii din toate colțurile lumii sunt cu ochii pe indicii bursieri, iar în aer se poate simți panica plutind.