Doborârea avionului din Ucraina ar putea însemna sentința capitală pentru dictatura teocratică din Iran, având în vedere protestele masive și faptul că Gardienii Revoluției nu au îndrăznit să mai reprime manifestațiile, cum au făcut recent cu mitingurile contra scumpirii carburanților.
Duminică au avut loc noi proteste, în întreg Iranul, pentru a doua zi consecutiv, sporind presiunea asupra conducerii Republicii Islamice, după ce aceasta a recunoscut că armata sa a doborât un avion de pasageri al unei linii aeriene ucrainene, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
„Ne mint că duşmanul nostru este America, dar duşmanul nostru este chiar aici”, scanda un grup de protestatari în faţa universităţii din Teheran, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter.
În alte postări apar protestatari în faţa unei a doua universităţi, iar un grup de demonstranţi se îndreaptă spre Piaţa Azadi (Libertate). Proteste semnificative au avut loc și în alte oraşe.
Gafa mortală
Unele organisme media de stat au transmis relatări despre protestele de la universităţi, care au urmat după demonstraţiile de sâmbătă declanşate de recunoaşterea de către Iran a faptului că armata sa a doborât din greşeală un avion de pasageri miercuri, ucigând toate cele 176 de persoane aflate la bord, într-un moment în care Teheranul se temea de lovituri aeriene americane.
Este vorba despre avionul Ukraine International Airlines a fost doborât la doar câteva minute după ce a decolat de la Teheran, miercuri dimineaţă, cu destinaţia Kiev. Mulţi dintre cei aflaţi la bord erau iranieni cu dublă cetăţenie, iar 57 erau deţinători de paşapoarte canadiene.
Cum a murit tentativa de represiune. Deocamdată
Locuitori din capitala Iranului au declarat pentru Reuters că poliţia a ieşit în forţă pe străzi duminică. Unii protestatari din Piaţa Azadi au strigat iniţial la poliţişti să li se alăture, iar apoi şi-au îndreptat furia asupra autorităţilor, scandând „Jos dictatorul”, referire la liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit postărilor de pe social media şi relatărilor din media iraniene.
Agenţia semioficială ILNA a relatat că poliţia a intervenit pentru a-i dispersa pe protestatari, despre care susţine că erau în număr de 3.000. În înregistrări video pot fi văzuţi protestatari care fug de poliţie, care a făcut uz de bastoane şi gaze lacrimogene. Reuters menţionează că nu a putut verifica autenticitatea acestor înregistrări.
Furia oamenilor a dat în clocot după mai multe zile de negări ale armatei că ar fi responsabilă pentru prăbuşirea avionului, emise chiar şi după ce Canada şi SUA au anunţat că se pare că apărarea antiaeriană iraniană a doborât avionul de linie, probabil din greşeală.
„Cereţi-vă iertare şi demisionaţi”
„Cereţi-vă iertare şi demisionaţi”, a titrat pe prima pagină duminică cotidianul moderat Etemad, afirmând că "poporul cere" ca cei responsabili pentru proasta gestionare a crizei să demisioneze. Protestele agravează presiunea tot mai mare asupra autorităţilor iraniene, care se luptă să menţină pe linia de plutire economia grav afectată de sancţiunile americane, comentează Reuters.
Manifestaţiile împotriva creşterii preţului la combustibil s-au transformat în unele politice anul trecut, declanşând cea mai sângeroasă reprimare din istoria de 40 de ani a Republicii Islamice. În jur de 1.500 de persoane au fost ucise în cele două săptămâni de proteste care au început pe 15 noiembrie, au declarat trei oficiali din Ministerul iranian de Interne pentru Reuters, deşi organizaţiile internaţionale estimează că bilanţul victimelor a fost mai mic iar Iran a catalogat informaţia respectivă drept „fake news”.
Intervenția lui Trump
După ce a declarat că a fost "inspirat" de curajul protestatarilor, preşedintele american Donald Trump a scris duminică pe Twitter: „Le transmit liderilor Iranului - Nu-i omorâţi pe protestatari. Mii au fost deja ucişi sau încarceraţi de voi, iar lumea vă urmăreşte. Şi mai important, SUA vă urmăresc. Daţi din nou drumul la internet şi lăsaţi reporterii să relateze liber!”
În jur de 2.000 de oameni au participat la un priveghi pentru victimele doborârii avionului de linie duminică la Toronto şi alte mii sunt aşteptate la o ceremonie de omagiere la Edmonton, unde premierul canadian urmează să susţină un discurs.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani şi-a cerut scuze pentru ceea ce a numit „o greşeală dezastruoasă”, dar un comandant de top al Gardienilor Revoluţiei a făcut să crească furia oamenilor după ce a afirmat că a anunţat autorităţile în ziua prăbuşirii că o rachetă iraniană a doborât avionul.
„Duşmanii Iranului vor să se răzbune pe Gardieni pentru o greşeală militară”, a spus Ali Shirazi, reprezentantul lui Ali Khamenei în Forţa Al-Quds, unitatea de elită pe care o conducea Qassem Soleimani, relatează media de stat. Iar oficialii iranieni au încercat să prezinte dezastrul doborârii avionului ca pe o a doua lovitură pentru o naţiune în doliu după moartea lui Soleimani.
Înmormântarea lui Soleimani a prilejuit uriaşe adunări populare, pe care autorităţile le-au prezentat ca pe o dovadă de unitate naţională. Însă aceste manifestări de emoţie populară au fost imediat puse în umbră de protestele de duminică, când oamenii au rupt portrete ale generalului ucis.