Rămășițele omenești ale unui bărbat dat dispărut în Florida în urmă cu peste 20 de ani au fost găsite într-un iaz, după ce mașina acestuia a fost observată de un utilizator Google Earth, au declarat autoritățile joi, 12 septembrie.
Trupul lui William Moldt, care a fost dat dispărut în 8 noiembrie 1997, a fost recuperat și identificat marți, conform Biroului Șerifului din Palm Beach (PBSO), într-o postare pe Facebook. „Un fost locuitor al regiunii Grand Isles (la nord de Miami) a observat ceea ce părea a fi un vehicul în iazul din spatele unei case, în timp ce făcea o căutare pe Google Earth în zonă”, a declarat PBSO. Poliția a mai spus că persoana respectivă l-a contactat pe un locuitor actual din Palm Beach, care a folosit o dronă, la rândul său, pentru a cerceta iazul din spatele casei sale. PBSO a declarat că acesta din urmă i-a contactat imediat după ce a confirmat că, într-adevăr, există un vehicul în iazul respectiv. "Exteriorul vehiculului era foarte calcificat, fiind evident că s-a aflat în apă pentru o perioadă de timp foarte mare. După ce mașina a fost scoasă din apă, au fost găsite în interior resturile unui schelet", se mai afirmă în postarea biroului șerifului. Rămășițele omenești au fost identificate după ce au fost examinate de laboratorul medicului legist, a adăugat poliția.