"În ajunul unei noi întâlniri cu Vladimir Putin - un nou moment al adevărului în relațiile cu Rusia - președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a folosit toate mijloacele imaginabile și de neimaginat pentru a se apropia de pe pozițiile cele mai solide de hotărâtoarele negocieri.
Despre strategia președintelui Turciei înainte de convorbirile cu Vladimir Putin
"În ajunul unei noi întâlniri cu Vladimir Putin - un nou moment al adevărului în relațiile cu Rusia - președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a folosit toate mijloacele imaginabile și de neimaginat pentru a se apropia de pe pozițiile cele mai solide de hotărâtoarele negocieri.
În timp ce, în contextul escaladării militare din provincia siriană Idlib și al războiului diplomatic al nervilor, omologul său rus preferă să stea în spatele camerei de filmat și a luat o pauză, întreruptă doar de comentariile evazive ale purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, președintele Erdogan, dimpotrivă, nu și-a ascuns emoțiile și a făcut o grămadă de declarații marcante care conțineau întregul spectru de sentimente, care confirmau faptul că starea de spirit a "sultanului turc" din secolul al XXI-lea și chiar a anturajului acestuia se schimbă cu o viteză caleidoscopică.
Cât valorează propunerea făcută Moscovei de a se da, în Idlib, de bunăvoie din calea sa și de a-l lăsa singur cu "regimul lui Bashar Assad", cât și reamintirea faptului că nimeni nu trebuie să pună la încercare răbdarea Ankarei. Pentru că Turcia, citând afirmațiile președintelui Erdogan, "numai ce a început să-și arate forțele" celor care iau "delicatețea" sa drept slăbiciune sau timiditate.
În general, în tabăra turcă emoțiile sunt maxime. Iată dar ce este interesant: momentele în care președintele Erogan încearcă să-l joace "pe macho cel tare" al Euro-Asiei, care are destulă hotărâre, forțe și bani pentru a face presiuni de unul singur asupra adversarului și a duce la bun sfârșit în Siria operațiunea "Scutul primăverii", sunt înlocuite de cu totul alte clipe.
În aceste momente lumea vede un alt Erdogan - un om agitat, aflat într-o oarecare confuzie, care încearcă într-o situație limită să readucă situația pe vechea poziție recurgând la declarații de reconciliere referitoare la faptul că, pare-se, el și cu Rusia nu au niciun fel de probleme. În astfel de situații, Erdogan în mod clar nu seamănă cu acel mascul - alfa geopolitic, propagatorul ideilor "marelui Turan" sau ale "Imperiului Otoman 2.0", cum vrea el să pară.
Liderul turc ba face apel la NATO, ba încearcă să atragă nehotărâta Europă în disputa referitoare la Siria, șantajând-o cu deschiderea "ecluzelor" cu refugiați, ba amintește despre posibilitatea de a bloca strâmtoarea Bosfor, ba se aruncă dintr-odată asupra președintelui SUA, Donald Тrump, și-i cere muniții pentru operațiunea din Idlib.
În general, liderul turc încearcă să apese pe toate butoanele externe, să bată la toate ușile străine și să demonstreze că în spatele său se află, dacă nu întreaga lume, măcar mare parte a acesteia.
Totuși, pe care sprijin internațional poate conta președintele Turciei la această oră X, critică pentru el, dacă discuţiile de la Moscova nu vor avea niciun rezultat, după care "partidul războiului" de la Ankara "o va lua în sus" și, la un moment dat, situația din Siria va merge pe cel mai nefavorabil scenariu?
Se pare că între jucătorii externi nu există doritori care să scoată pentru liderul turc în Siria castanele din foc.
Dacă vorbim mult mai la obiect, NATO s-a limitat la o declarație politicoasă, care nu obligă la nimic, a cărui sens este, cică, descurcaţi-vă singuri. Europa a lăsat să se înțeleagă că nu va ceda la șantajul turcesc în ceea ce privește refugiații. În general însă, în ultimii ani președintele Erdogan a reușit să se certe foarte tare și să strice relațiile cu principalii jucători atât din Occident, cât și din Est - de la Iran la Israel, de la Arabia Saudită la India. Există și țări cărora le este pur și simplu indiferentă Turcia și problemele acesteia cu Siria și Rusia; ele singure au destule probleme.
Prietenii necondiționați (cărora Recep Tayyip Erdogan le spune "frați") pot fi numărați pe degete, iar acest lucru în mod evident nu constituie acea "o armată" ca să se opună Rusiei. Enumerăm nominal: Qatarul, aflat în izolare între statele din Golful Persic, Pakistanul și Azerbaidjanul, unde Erdogan a efectuat vizite înainte de deplasarea la Moscova, semi-miticul Consiliu turcesc (organizație alcătuită din cinci țări - Bosnia și Herțegovina, precum și Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara).
Așa arată echipa internațională de diverse calibre pe care o are astăzi "căpitanul turc". În mod prevăzător, în această echipă nu intră alți jucători. În acest sens este o adevărată cacealma ideea că Recep Tayyip Erdogan este cel mai puternic lider mondial și unul dintre purtătorii de drapel ai lumii islamice. Erdogan nu are pe cine să se sprijine dincolo de frontierele Siriei.
Din aceasta reiese faptul că liderul turc va trebui, în cele din urmă, să-și rezolve problemele din Idlib cu ajutorul forțelor propriei armate și ale grupărilor opoziției siriene înarmate, controlate de Ankara.
Le vor fi totuși de ajuns aceste forțe, inclusiv ultimul know-how al războiului sirian - utilizarea în masă a dronelor -, dacă după convorbirile dintre președinții Putin și Erdogan nu va începe reconcilierea care se va transforma în normalizare? Cât de departe va fi gata să meargă liderul turc în Siria, face parte sau nu din planurile sale realizarea programului-maxim: schimbarea regimului sirian, pe care el îl urăște? Deocamdată nimeni nu are o idee de deplin clară în legătură cu acest subiect. Probabil că nici chiar Erdogan nu are o idee foarte clară.
Avioanele siriene doborâte înaintea convorbirilor de la Moscova - aparate sovietice Su-24 și un avion cehoslovac R-39, construite în anii ' 70 ai secolului trecut -, ar trebui, desigur, să ridice moralul susținătorilor turci ai acțiunilor ferme din Siria, la fel ca și loviturile date de aviația turcă asupra pozițiilor armatei lui Assad.
Cu toate acestea, Forțele Militare Aeriene ale Turciei ar putea încerca să obțină acum astfel de victorii nepărăsind propriul spațiu aerian, cu ajutorul avioanelor de vânătoare F-16, care patrulează de-a lungul frontierei siriene din provincia turcă Hatay. Pentru ele, spațiul aerian sirian a fost oficial închis. În acest sens, în ajunul convorbirilor de la Moscova, Ministerul Apărării al Federației Ruse a avertizat că "comandamentul grupării rusești de trupe nu poate garanta securitatea zborurilor aviației turcești pe cerul Siriei". Acest avertisment nu pare o cacealma, ținând cont de faptul că spațiul aerian al Siriei este controlat de Forțele Cosmice Militare ale Rusiei. În acest sens, devine de actualitate glumă referitoare la faptul că, dacă Ankara nu va mai ajunge la o înțelegere cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, ea va trebui oricum să ajungă la o înțelegere - dar cu ministrul apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu.
Articol preluat din kommersant.ru, citat de RADOR.