Scenele halucinante surprinse de un șofer care a fost bătut de față cu un echipaj de poliție l-a determinat pe ministrul afacerilor interne să trimită corpul de control la Buzău.
Șocant este că agresorii, vânzători de găini, și-au făcut de cap pe șosea și au blocat, efectiv, drumul, pentru a-i aplica o corecție victimei. Până să intervină trupele de intervenție, găinarii atacatori și-au făcut de cap. Ca în junglă. Iar procurorii i-au lăsat liberi. În cele din urmă, după mediatizarea cazului, agresorii au ajuns în arest…
Cazul relatat și de evz.ro în care un buzoian a fost atacat, de față cu polițiștii, a stârnit o adevărată revoltă în rândul opiniei publice.
Unele dintre imaginilie postate de cel agresat, Robert Niţu, arată cum atacatorii au blocat, efectiv, un drum național, în încercarea de a-l opri. Apoi, după ce omul a apelat la polițiști, sunând la 112, indivizii l-au bătut de față cu echipajul trimis în ajutor.
Toată aventura care a avut loc sâmbătă s-a încheiat abia după ce au intervenit mascații de la trupele speciale de intervenție. Însă, procurorul de caz a decis să îi lase în libertate pe agresori.
Ca și când nimic nu s-ar fi întamplat, găinarii s-au afișat, pe Facebook, în timp ce petreceau...
Abia duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău, a anunțat că cei trei suspecți implicați în agresiune au fost reținuți pentru 24 de ore.
Totodată, procurorii au anunțat că vor cere, luni, arestarea preventive a celor trei.
Ca în junglă pe șoselele României
După mediatizarea acestui caz revoltător, în care polițiștii au fost umiliți de găinari, Corpul de Control al ministrului de Interne, Lucian Bode, va merge, luni, în control la IPJ Buzău.
Ultimele informații lgate de acest caz au fost transmise de IPJ Buzău:
„În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie, în care un buzoian în vârstă de 41 de ani ar fi fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Agresorii și-au bătut joc de polițiști
Așa cum a relatat și evz.ro în articolul Șofer bătut în fața polițiștilor chemați să-l protejeze. Agresorii au fost puși în libertate, victima este un bărbat, cunoscut şi ca „Activistul Buzoian”.
Conflictul dintre bărbatul agresat și cei trei atacatori a izbucnit în momentul în care activistul a început să filmeze mai mulți vânzători de pui și găini. Aceștia ocupau marginea unui drum județean, între localitățile Săpoca și Cernătești, în condițiile în care, în zonă, au fost semnalate mai multe focare de gripă aviară.
Bărbatul, Robert Niţu, a continuat să filmeze, deși vânzătorii de păsări i-au cerut să înceteze.
Filmarea i-a iritat pe comercianți care au pus, efectiv, stăpânire pe drum, s-au luat după el și l-au agresat, așa cum arată imaginile înregistrate.
Mai mult, și-au bătut joc de polițiștii veniți la fața locului.
Găinarii au pus stăpânire pe șosele
Din cele declarate de Robert Nițu, acesta a mers, sâmbătă, în comuna Săpoca, unde aflase că se vând păsări ilegal. Activistul a încercat să îi fotografieze pe găinari, pentru a sesiza public neregulile, însă gestul i-a iritat pe cei vizaţi.
Aceştia au încercat să-l blocheze în trafic, cu maşinile puse de-a curmezişul drumului, moment în care au avut loc câteva tamponări.
Activistul buzoian a reuşit să scape iniţial iar pe drum a cerut ajutorul poliţiei, prin apel la 112.
Robert Niţu le-a spus agenţilor trimişi în misiune de la secţia Beceni că abia scăpase de o agresiune cum numai în filmele cu mafioţi mai văzuse.
În urma sesizării, a fost întâmpinat de un echipaj dintr-o comună vecină, ajuns la faţa locului pentru a-i oferi protecţie.
Însă, agresiunea a continuat de faţă cu poliţiştii.
Prima reacție a IPJ Buzău
Oficialii IPJ Buzău au transmis că, „la data de 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni, au fost sesizați prin apel SNUAU 112, de către un buzoian, în vârstă de 41 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în trafic, pe raza localităților Săpoca și Cernătești, ar fi fost agresat de mai multe persoane. Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru verificarea aspectelor semnalate. Totodată, pentru aplanare și preîntampinarea escaladării conflictului, au fost dirijate la locație și luptători din cadrul Serviciului de Acțiune Specială Buzău și jandarmi”.
Oficialii Poliției din Buzău au mai precizat:
„Din primele verificari a reieșit că, în urma unui conflict spontan, apelantul de 41 de ani ar fi fost agresat fizic de către trei persoane, totodată i-ar fi fost provocate și distrugeri la autoturismului personal. Polițiștii au identificat persoanele în cauză, stabilind că este vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, din localitatea Săpoca și Cernătești. La momentul intervenției polițiștilor, persoana vătămată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.”.