Cele două mari tabere ale Islamului, șiită și sunnită, sunt conduse de Iran, respectiv Arabia Saudită. O ciocnire directă dintre ele ar fi devastatoare.
O analiză excelentă a lui Jacques Hubert-Rodier pentru Les Echos.
„Arabia Saudită și Iranul ar putea oricând porni un război de mare amploare”, scria în noiembrie trecut Alireza Nader, un cercetător de la Rand Corporation.
Conflictul între cele două puteri rivale poate într-adevăr izbucni în orice moment în Golf. Iar linia de fractură cea mai probabilă ar putea să se situeze în Liban, adăuga el.
Două luni mai târziu, din fericire, lumea nu a ajuns până acolo. În parte, deoarece pericolul unei deflagrații libaneze a fost pentru moment îndepărtat. Saad Hariri, reținut în noiembrie trecut la Riad și vizibil constrâns sub presiunea saudită să demisioneze din postul său de premier al Libanului, a revebit în funcție.
În acest bliard complex, obișuit în geopolitica Orientului Mijlociu, prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, conducătorul de facto al regatului saudit, îi reproșa prea marea sa bunăvoință față de Hezbollah, mișcarea șiită libaneză sprijinită de Iran.
Însă această problemă poate apărea oricând. Căci Hezbollah, care, cu sprijinul consilierilor militari iranieni, a contribuit de o manieră decisivă la menținerea la putere, la Damasc, a lui Bashar Al-Assad, reprezintă un risc uriaș și pentru Israel. Ceea ce a obligat statul evreu să facă o apropiere discretă și de circumstanță de Arabia Saudită, într-un front anti-Iran.
Libanul nu este singurul factor al cestei rivalități seculare dintre aceste două țări aparținând unor lumi diferite: arabă și persană. O rivalitate complicată de apartenențele religioase la cele doup ramuri ale islamului, șiismul pentru Iran, sunnismul pentru Arabia Saudită.
„Există o tensiune permanentă, însă aceasta nu înseamnă că ne îndreptăm spre un conflict militar” deschis între Iran și Arabia Saudită, subliniază Clement Therme de la International Institute for Strategic Studies (IISS). Pentru acest cercetător care locuiește în Bahrein chestiunea securitară este folosită excesiv pentru a masca slăbiciunile interne ale celor două țări.
Totuși „situația din Golf rămâne îngrijorătoare”, notează François Heisbourg, președintele IISS. În acest Orient Mijlociu, Statele Unite continuă sp joace un rol perturbator. Donald Trump a dat undă verde Arabiei Saudite în numeșe „luptei împotriva terorismului” pentru operațiunile sale militare și a lăsat să planeze o îndoială privind intențiile sale legate de acordul nuclear din 2015 între Iran și marile puteri.
Această încurajarea americană intervine în timp ce Teheranul și Riadul se dedau unui veritabil „război rece”, amintind de conflictele prin procură din 1947 până în 1991 între URSS și Statele Unite.
În Yemen, Teheranul a ales să sprijine militar rebelii houthi în fața Riadului, care s-a așezat în fruntea unei coaliții care vrea să-l readucă la putere pe președintele ale Abdrabbo Mansour Hadi. În ciuda unei supraînarmări impresionante, Mohammed bin Salman a ratat de departe, înglodându-și țara într-un război civil teribil care a făcut peste 8700 de morți din 2015.
La fel, în siria, menținerea la putere a lui Bashar Al-Assad, grație prezenței militare a Iranului și a aliatului său libanez, Hezbollah, reprezintă o altă înfrângere pentru Arabia Saudită, care a susținut, dimpotrivă, rebelii împotruva regimului dictatorial de la Damasc.
Bomardând masiv opoziția regimului lui Bashar, vrea și ea să complice și mai mult jocul și a dat iluzia unei noi alianțe cu Teheranul.
Celălat teren de rivalitate, de data aceasta la nivel diplomatic, se situează chiar în sânul Consiliului de Cooperare din Golf, între, pre de o parte, Qatar, și, de cealaltă parte, Arabia Saudită și aliații săi, Bahrein și Emiratele Arabe Unite, susținute de Egipt și alte state arabe.
Doha este acuzată ca fiind apropiată deopotrivă de Teheran și de Frăția Musulmanî. Însă șapte luni după ruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul, Riadul a reușit să piardă și aici pariul. Nu doar că micul emirat nu a cedat imixtiunilor vecinei sale, dar a fost împins dintr-odată spre Iran.
Dacă un război deschid între Teheran și Riad este improbabil, el nu este imposibil. Căci, așa cum subliniază Clement Therme, cele două țări sunt supuse unor încercări mari și relativ asemănătoare, mai ales cel de a face față nemulțumirilor crescânde ale populațiilor lor.
Puterea iraniană a trebuit să facă față unul val de constestare care îl pune în cauză nu doar pe președinte, Hassan Rouhani, ci și pe marele ayatollah Khamenei. Desigur, manifestațiile din 2018 nu au avut amploarea nici durata celor ale „mișcării verzi” din 2009 împotriva președintelui iranian de atunci, Mahmoud Ahmadinejad. Însă ele exprimă falia profundă dintre poporul iranian, care spera la o ușurare economică și socială ma mare după ridicarea progresivă a sancțiunilor, în urma acordului nuclear din 2015, și elitele conducătoare.
La fel, puterea prinșului moștenitor saudit este departe de a fi asigurată. El trebuie să înfrunte în același timp o populație tânără și niște conservatori.
Pentru Dorothee Schimd, responsabila programului Turcia în Orientul Mijlociu la Institutul Francez pentru Relații Internaționale (IFRI), cel mai mare risc astăzi în Golf este că stau față în față „actori deveniți iraționali” confruntați cu tensiuni interne. Pe fundalul acțiunilor imprevizibile ale lui Donald trump.