Bute: "Mă deranjează că nu-mi este recunoscută valoarea în ţară"

Campionul mondial se plânge de faptul că în România nu este văzut ca un idol, la fel cum e perceput în Canada. Meciul cu Glen Johnson n-a fost achiziţionat încă de nicio televiziune de la noi.

Pugilistul gălăţean Lucian Bute, socotit cel mai valoros sportiv al României la ora actuală, se pregăteşte intens pentru meciul cu jamaicanul Glen Johnson, de pe 5 noiembrie, de la Montreal. Bute (31 de ani) îşi va pune la bătaie centura IBF a supermijlociilor pentru a noua oară! În ciuda vârstei înaintate, Johnson, 42 de ani, este unul dintre cei mai tari adversari pe care Bute i-a avut la profesionişti. Ca de obicei înaintea marilor confruntări, Lucian Bute, ultimul atlet tricolor pentru care lumea a ieşit în stradă (bucureştenii au sărbătorit în Piaţa Universităţii victoria lui cu francezul Mendy), şi-a deschis porţile cantonamentului, dialogând cu EVZ şi despre teme extrasportive. Între două antrenamente la Miami, Bute a vorbit despre meciul cu Johnson, despre cum pregăteşte confruntarea, dar şi-a pus pe tavă şi chestiuni despre viaţă. Lucian Bute a rămas acelaşi interlocutor agreabil, modest, care, în ciuda notorietăţii, arată o timiditate specifică mai degrabă şcolarilor. Deşi în Canada este un idol, în România, Bute este iubit, dar nu toată lumea îl respectă. Sunt voci care contestă valoarea adversarilor pe care sportivul născut la Pechea îi înfruntă în ring. De asemenea, niciun post TV din România nu şi-a arătat încă intenţia de a cumpăra drepturile de transmisie pentru partida cu Johnson, deşi preţul este de numai 100.000 de dolari, în condiţiile în care TVR pierde 500.000 de euro la un singur meci de Liga Campionilor. EVZ: Lucian, cum te-ai "distrat" la antrenamentul de azi? Lucian Bute: Am avut antrenamente şi mai greuţe. Azi am făcut palmare cu antrenorul, box cu umbra... N-a fost foarte dificil. A fost chiar plăcut. Mâine am 15 reprize de sparring cu trei adversari diferiţi. Ei se schimbă unul pe celălalt, eu rămân în ring! Va fi cumplit! Până la finalul pregătirilor voi aduna în jur de 110- 140 de reprize de sparring! Băieţii te menajează? Diferenţa dintre sparring şi meciurile adevărate o reprezintă faptul că purtăm căşti de protecţie, iar mănuşile sunt de aproape două ori mai mari decât cele cu care boxez în meciurile oficiale. Asta, aşa, ca să mai atenueze din lovituri. În rest, în ring fiecare dă tot ce poate. Nu mă menajează nimeni. Am trei parteneri de antrenament, care sunt pugilişti profesionişti. Fiecare vine să se antreneze. Şi, în plus, sunt plătiţi pentru asta. Colegii de antrenament sunt nume grele? Unul e columbianul Alejandro Berrio, cel căruia, în 2007, i-am luat centura de campion mondial IBF. Al doilea e Enrique Andrade Ornelas, fratele lui Librado Andrade, iar al treilea e un american, Randy Griffin. Fiecare are ceva din stilul lui Glen Johnson, viitorul meu adversar. Griffin este foarte agresiv, pune presiune, loveşte în permanenţă, exact ca şi Glen Johnson. Berrio are o dreaptă teribilă, la fel ca Glen, în timp ce Ornelas are stilul specific mexicanilor, un box de aproape. Nu vreau să fac nicio greşeală. Dacă ignori experienţa lui Glen Johnson, eşti curăţat! Cine alege partenerii de antrenament? Antrenorul îi alege, în funcţie, fireşte, de adversar. Antrenorul îi studiază şi îi alege conform strategiei pe care urmează să o adoptăm. Berrio îşi mai aminteşte de bătaia pe care i-ai administrat-o? E boxer profesionist, trăieşte din acest sport şi nu îi place să vorbească despre asta. După meciul cu mine, Berrio a contabilizat doar victorii. Când a venit în Canada cu centura, el s-a gândit probabil că mă va învinge repede, că nu va avea probleme. Dar a avut! Cum te simţi fizic şi psihic? Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt bine! Nu mă ţine nimic. Mă pot antrena la capacitate maximă. Acesta e un amănunt extrem de important. Atunci când ai probleme de sănătate, eşti accidentat, nu poţi da la antrenamente sută la sută. Dai, să zicem, doar 70-80 la sută. Şi atunci vin întrebările care te pot omorî înainte de meci: "Dacă nu rezist? Dacă rămân fără benzină? Dacă nu lovesc aşa cum trebuie? Dacă? Dacă?". Şi eşti gata cu psihicul... Psihicul e atât de important ca pugilist. Puţini ştiu asta. Cum te relaxezi? De exemplu, acum sunt la piscină! Am cu mine, am cumpărat- o de la Montreal, o cădiţă în care pun gheaţă şi în care mă scufund din când în când. Ajută extraordinar la recuperarea organismului. Oxigenarea muşchiului se face mult mai rapid decât în situaţii normale. Fac trei reprize a câte cinci minute, de trei ori pe săptămână. Mă ajută mai ales când fac antrenamente grele, fizic mă refer. Alternez duşurile fierbinţi cu aceste reprize în cădiţa cu gheaţă. Nu e greu! Te obişnuieşti. La început nu rezistam nici măcar un minut. Credeam că fac hipotermie, că mor! Acum, nu mai am probleme. Cel mai mult am stat opt minute! Şi asta e tot?Din când în când, mergem la plajă. Stau la soare, care mă ajută să asimilez vitamina D, fac baie, iar sarea aia din mare îmi ajută oasele. Avem şi un lac unde mai dăm la peşte. E linişte aici, la West Palm Beach. Nu mă bate nimeni la cap. Locuim într-un micuţ cartier, unde nu se intră decât cu legitimaţie. La intrare e barieră, sunt paznici. Îmi clătesc ochii, uneori, uitându-mă la proprietăţile de aici, de pe coastă. Am văzut case cum nici nu îmi închipuiam că există. Sunt case în valoare de 50 sau de 60 de milioane de dolari! Mergi la cumpărături? Merg şi acolo. Ador această formă de terapie! Sunt malluri, magazine, nu mă plâng. Îmi place să mă plimb şi să cumpăr câte ceva. Mă linişteşte extraordinar. De obicei, îmi cumpăr un pantalon, o cămaşă, un tricou. Acestea sunt cumpărăturile mele. Nu există pericolul să te plictiseşti în pregătiri, să intervină rutina? În fiecare zi facem altceva. Programul e astfel structurat încât nu te plictiseşti. Merg la sală, mă echipez, dar nu ştiu ce urmează. Doar antrenorul ştie, iar asta e bine. Tu plăteşti cantonamentul? Eu, cine altcineva? După fiecare meci se face un decont. Eu văd, aprob, trebuie să ştiu tot ce se întâmplă, unde se duc banii. Nu sunt contabil, dar mă pricep. După fiecare meci, tai din start jumătate din cât am câştigat. Banii ăştia se duc pe impozit, pe cheltuieli. Iar în Canada, impozitul ajunge chiar şi la 50 la sută, în cazul persoanelor fizice. Ce-ai fi făcut dacă nu te apucai de box? Nu pot să spun. Este şi greu, fiindcă fac box de la 13 ani. Nu m-am gândit la altceva. Să spun că m-aş fi făcut avocat sau altceva, nu are rost. Îmi place foarte mult fotbalul. L-am şi practicat. Poate ajungeam fotbalist, cine ştie? Îmi place să mă uit, dar nu mai joc. Îmi e frică de vreo accidentare. Cred că aş fi putut practica orice sport. Nu contează dacă ar fi fost unul de echipă, m-aş fi descurcat, sunt sigur. Îmi plac mai mult disciplinele individuale, aşa cum e boxul. Urc în ring şi ştiu că sunt singur, că totul depinde de mine. Când eşti în echipă, apar discuţii, depinzi de alţii. Meciul tău nu a fost încă achiziţionat de nicio televiziune din România, deşi eşti singurul sportiv care a scos lumea în stradă. Am auzit. Sper, însă, până în ultima clipă ca meciul să fie transmis în România. Ştiu că mulţi români vor să mă vadă, chiar dacă ora va fi care va fi în România. Lumea se trezeşte pentru Lucian Bute, iar Lucian Bute luptă pentru români. Ştiţi cât de important este când mă gândesc şi ştiu că în ţara mea lumea s-a trezit şi este alături de mine la meciurile de peste Ocean? "Showtime", care are drepturile de transmisie asupra meciurilor mele, are 20 de milioane de abonaţi. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în Canada, din punct de vedere al mediatizării, în săptămâna premergătoare meciului. Meciul de la Bucureşti, din iulie, a fost unul foarte mediatizat. Mai ales politic! Am venit în România din tot sufletul. Am venit pentru meci. Nu am venit să fac politică. Nu mă pricep şi nici nu mă interesează. Dacă un om din România, că e politician sau om de afaceri, vrea să organizeze o altă gală de box, iar condiţiile pentru toată lumea sunt bune, vin din nou cu plăcere. Dacă doamna Elena Udrea a găsit resurse financiare şi a organizat această gală, eu consider că a fost un lucru bun. A arătat că în România, o femeie, atenţie, o femeie, a organizat o gală de box. Asta m-a adus pe mine în România, iar din punctul meu de vedere, totul a fost în regulă. Şi, o spun din nou, m-aş întoarce. Rudel Obreja e contestat aici. Rudel Obreja e un om de sport. A ajutat şi ajută sportul. Îl cunosc de mult. Rudel e un om care a pus mult suflet pentru box. E greu însă să răzbeşti singur, fără o echipă care să te susţină, fără bani. Acum, în boxul românesc este un schimb de generaţii. Trebuie să investeşti mult în copii, în juniori. Dacă nu există bani, atunci... Din păcate, în România multe sporturi sunt în declin, nu doar boxul. Cum alungi energia negativă? Încerc să stau departe de sursele de energie care mă trag în jos. Şi sunt multe. Încerc să nu intru în contact cu oameni negativişti, supăraţi, care mi-ar putea transmite ceva care să mă afecteze. Aceşti oameni aduc disconfort, nu te ajută cu nimic. Glen Johnson e bătrân. Va fi un adversar slab? Glen are 43 de ani, Hopkins - 46 de ani, Tarver - 39 de ani. Sunt nume mari din boxul profesionist. Dacă eşti un profesionist adevărat şi duci o viaţă sportivă, poţi boxa şi după 40 de ani fără probleme. Şi să-ţi mai spun ceva. M-am bătut cu Sakio Bika. Omul ăsta s-a bătut, la rândul lui, cu Andre Ward, cel despre care se spune că se va impune în Super Six. Iar Ward l-a bătut greu. Pe Andrade l-am făcut KO în repriza a 4-a, iar Mikkel Kessler s-a chinuit şi l-a învins la puncte. La fel şi Edison Miranda. Toţi aceştia au fost foarte buni pentru adversari precum Ward, Stieglitz ori Kessler, iar pentru mine sunt slabi, sunt bătrâni... Cum se face asta? Vreau să ştiu şi eu... Mă întreb mereu. "Înaintea partidei cu Mendy, de la Bucureşti, am stat departe de televizor, de ziare. Văzusem că e o luptă politică şi nu am vrut să particip. N-am vrut să mă alimentez negativ." LUCIAN BUTE, campion mondial IBF la categoria supermijlocie ÎNTREBĂRILE GĂLĂŢEANULUI "Dacă nu aveam valoare, mă mai băga cineva în seamă?" Te afectează acuzele?Mă afectează, cum să nu mă afecteze? Mă deranjează că nu îmi e recunoscută valoarea în România. Nu mă deranjează atunci când un nimeni vorbeşte despre astfel de subiecte. De ce oamenii de la "Showtime", de la site-urile americane şi de la multe altele se luptă pentru meciurile mele? Dacă nu aveam valoare, dacă adversarii mei nu aveau valoare, mă mai băga cineva în seamă? Eu îmi văd însă de treabă. Muncesc, mă bat. Poate într-o zi o să pierd. Asta e viaţa, nu e un capăt de ţară. O întrebare dragă ţie! Câte kilograme ai în plus? (Râde) Cam cinci. Sunt însă kilograme calculate. Greutatea cate goriei e 76,3 kilograme. În ultimele două săptămâni voi reduce mâncarea, apa. Şi aici e o chestiune psihologică. Trebuie să fii tare. E tare greu când afară sunt 30-35 de grade, iar ţie îţi e sete, dar n-ai voie să bei nimic! Nu mai ai salivă în gură, îţi vine să-ţi iei câmpii. Nu mă plâng însă, asta îmi e meseria.