Bush va fi prezent la deschiderea Olimpiade

Preşedintele american George W. Bush şi-a confirmat ieri participarea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 8 august, motivând că este vorba despre o manifestare sportivă, fără implicaţii politice, potrivit unui purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP.

Bush se va afla luna viitoare în Asia, în cadrul unui turneu diplomatic ce include vizite oficiale în Coreea de Sud şi Thailanda. Participarea liderului de la Casa Albă era incertă, pe fondul criticilor aduse Chinei privind nerespectarea drepturilor omului şi relaţia cu Tibetul.

Organizaţia Human Rights Watch a anunţat că regretă decizia preşedintelui american, motivând că autorităţile chineze au transformat ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice din 2008 într-un act de acceptare oficială a politicilor de stat şi l-a încurajat pe George W. Bush să încerce să obţină, în schimbul prezenţei sale la ceremonia de deschidere, un mai mare angajament al Chinei de respectare a drepturilor omului.