Bulgaria. Scandal politic pe securitatea frontierelor

Bulgaria. Scandal politic pe securitatea frontierelorBulgaria. Sursa foto: Dreamstime

Bulgaria. Scandal politic pe securitatea frontierelor. Ministrul bulgar de Interne a declarat că deputați care s-ar pierde în South Park Sofia vorbesc despre securitatea frontierei.

„Deputați care s-ar pierde în South Park Sofia își permit să vorbească despre stoparea migrației ilegale din Turcia și despre paza graniței”, a spus ministrul de Interne din Bulgaria, Kalin Stoianov, citat de 24 Chasa.

Bulgaria. Moțiune de cenzură contra guvernului

El a fost în Parlamentul bulgar pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului din cauza politicilor sale în domeniul securității naționale și apărării.

La început, opoziția l-a atacat în principal pe ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, din cauza lipsei de personal din Armată și a ajutorului pentru Ucraina. În motivație, însă, sunt câteva propoziții despre presiunea refugiaților din Turcia, precum și despre politica Cabinetului Denkov în domeniul energiei.

„Sper că aceste trei propoziții nu au fost scrise de oameni care nu știu unde se află granița de stat, dar sunt sigur că au fost scrise de oameni pe care, dacă îi lăsăm în South Park Sofia, s-ar putea pierde, însă oferă explicații despre frontiera de stat, apărare, metode de apărare, reparații și mașini”, a spus Stoianov, de la tribuna Adunării Naționale de la Sofia.

Bulgaria se teme de un flux mare de imigranți

„Un element grav al incapacității de a se garanta securitatea națională a țării îl reprezintă măsurile insuficiente de limitare a imigrației ilegale, mai ales pe fondul previziunilor unei posibile creșteri accentuate a fluxului ca urmare a noului conflict dintre Israel și Hamas”.

Gardul prost construit de la frontiera bulgaro-turcă de către guvernul GERB al lui Boiko Borisov este compromis și nu se întreprind acțiunile necesare de amploare pentru a-l consolida. Nu sunt numiți nici cei 1.200 de polițiști de frontieră prevăzuți, pentru care există o resursă asigurată.

Nu este de mirare că, indiferent de stabilirea sa ca prioritate națională principală a guvernului, aderarea la spațiul Schengen este în prezent la fel de îndepărtată astăzi ca atunci când a fost format acest cabinet”, se arată în criticile opoziției, descrise în motivația moțiunii de cenzură.

Presiune mare pe frontieră în 2023

În luna august, a fost raportată cea mai mare presiune la frontieră pentru anul 2023, iar în septembrie s-a semnalat o scădere. În iunie și iulie s-au înregistrat circa 1.500 de încercări de trecere ilegală a frontierei, după consolidarea securității cu 30% și colaborare cu autoritățile turce, în septembrie s-au înregistrat 300-400 de încercări de trece.

Ministrul a subliniat că de obicei septembrie și octombrie sunt lunile cele mai aglomerate în acest sens.

„Cei care sunt prinși la Sofia au trecut, dar sunt prinși în interiorul țării. Și dacă nu, sunt prinși la granița bulgaro-sârbă", a explicat Stoianov. De la începutul anului 2023 până în noiembrie, au existat 174.000 de încercări de trecere ilegală a frontierei. La intrare au fost reținuți 1.430 de cetățeni străini, cu 32% mai puțin decât anul trecut. 2.246 de persoane au fost reținute la ieșire, cu 45% mai puțin decât în 2022.

MAI din Bulgaria, cooperare cu Turcia

Pentru a îmbunătăți securitatea, Ministerul Afacerilor Interne din Bulgaria și-a consolidat comunicarea cu partenerii turci, ceea ce a dus la tentative de două ori mai puține de a trece frontiera. De asemenea, urmează să fie consolidate legăturile cu Serbia.

„Slăbirea presiunii este rezultatul noii organizări a muncii Poliției de Frontieră bulgare și a prezenței sporite a polițiștilor pe linia întâi și a doua”, a spus ministru bulgar de interne, Kalin Stoianov.

(Articol de Vesela Bacheva; Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)