Bursele din China s-au prăbușit. Autoritățile se așteaptă la ce e mai rău
- Emma Cristescu
- 11 februarie 2024, 16:27
Bursele din China s-au prăbușit cu 7.000 de miliarde de dolari. O altă problemă este că deflația chineză care se adâncește în cel mai rapid ritm din ultimele decenii.
Bursele din China s-au prăbușit cu 7.000 de miliarde de dolari. Autoritățile au intrat în modul de criză pentru a sprijini piețele chineze aflate în cădere liberă, luând în colimator vânzătorii în lipsă și generând bani pentru bănci.
Șeful piețelor bursiere a fost demis
Beijingul l-a demis brusc miercuri pe șeful „piețelor bursiere, Yi Huiman, punând în aplicare o altă metodă din „manualul” folosit și acum zece ani când a avut loc o altă prăbușire majoră. El a fost înlocuit cu Wu Qing, supranumit „măcelarul de brokeri” pentru duritatea cu care tratează jucătorii din piețele financiare.
„Schimbarea demonstrează că impulsul politic rămâne acela de a înăspri măsurile administrative mai degrabă decât de a aborda problemele fundamentale cu care se confruntă economia”, au scris analiștii Eurasia Group într-o notă după această remaniere surprinzătoare.
Dar, în loc să ajute, „asta consolidează sentimentul de neliniște și afectează încrederea (investitorilor)", au explicat experții Eurasia Group.
„Adevăratul motiv pentru care de data aceasta este diferit este faptul că s-a schimbat narațiunea în ce privește creșterea economică", a declarat Fang Rui, manager de fonduri la Shanghai WuSheng Investment Management Partnership. „Ne aflăm acum la un punct de inflexiune nemaiîntâlnit în ultimele decenii", a adăugat el.
Situația este îngrijorătoare
Economiștii au comparat situația de acum cu cea din 2021, când piața a pierdut cât suma PIB-urilor Japoniei și Franței. China se confruntă și cu alte probleme în această perioadă.
În ultima săptămână, Ministerul Securității de Stat a anunțat că Beijingul este în căutarea celor care difuzează opinii negative cu privire la perspectivele economice și de piață ale Chinei. Acest avertisment înfricoșător de a nu „denigra economia Chinei" prin „narațiuni false" este marca Mao Zedong, nu Adam Smith.
Principala agenție de informații a Chinei a spus că va acorda prioritate „consolidării propagandei economice și orientării opiniei publice”. Guvernul de la Beijing l-a înlocuit zilele trecute pe Yi Huiman în funcția de președinte al Comisiei de reglementare a valorilor mobiliare din China (CSRC) cu Wu Qing.
Demiterea lui Yi și înlocuirea cu Wu a avut loc chiar înainte de lunga pauză de Anul Nou chinezesc, între 9 și 16 februarie.
Bursele din China s-au prăbușit
Joi,acțiunile au crescut ușor, dar palidul recul a venit după ce, la începutul lunii februarie, bursele chinezești s-au trezit că pierduseră în mai puțin de două săptămâni 1.000 de miliarde din capitalizarea firmelor listate.
„Ca o reacție impulsivă, pot înțelege cum (aducerea lui Wu) ar putea fi privită drept ceva pozitiv. Dar, în abordarea problemelor bineștiute ale economiei chineze, nu rezolvă absolut nimic”, a declarat Tim Graf, șeful departamentului de strategie macro EMEA de la State Street.
„Wu este supranumit „măcelarul", așa că ne așteptăm să vedem reglementări energice”, a spus declarat Yang Tingwu, director general adjunct al Tongheng Investment, adăugând că se așteaptă ca unele agenții de brokeraj și persoane fizice să fie sancționate pentru perturbarea pieței, potrivit Bloomberg.