Bună vecinătate

DAMASC. Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi omologul său libanez Michel Sleimane au decis miercuri să stabilească relaţii diplomatice între ţările lor, după mai bine de 60 de ani de întrerupere, a anunţat ieri un oficial sirian de rang înalt, citat de AFP.

„Cei doi preşedinţi au decis să reia relaţiile diplomatice la nivelul ambasadorilor, conform Tratatului ONU şi legilor internaţionale“, a afirmat Busssaina Shaabane, consilier politic al preşedintelui Assad. Preşedinţii Assad şi Sleimane „i-au desemnat pe miniştrii lor de externe să ia măsurile necesare în acest sens, conform legilor din cele două ţări“, a adăugat ea. Libanul şi Siria nu mai întreţinuseră relaţii diplomatice de la proclamarea independenţei lor, în urmă cu 60 de ani, după încheierea mandatului francez.