„Bună varianta rea”, un spectacol care îşi croieşte drum de unul singur

„Bună varianta rea”, un spectacol care îşi croieşte drum de unul singur

Pe 16 februarie, de la ora 20.00, Teatrul Nottara îşi invită spectatorii să aleagă „Bună varianta rea”.

Iniţial, „Bună varianta rea” s-a vrut un spectacol despre tango. Unul pentru El, Ea şi un bandoneon. Apoi bandoneonul a fost vândut şi cum materialul deja exista, s-a decis înlocuirea acestuia cu un alt personaj. În fapt, o provocare pe care producătorii şi-au asumat-o. „Bună varianta rea” este un spectacol interesant, care reuşeşte să tulbure prin simplitate. O poveste sinceră despre viaţă, bucurie, dragoste, necazuri şi consens. Binele şi răul convieţuiesc, se întrupează  ba-n bărbat, ba-n femeie, se iubesc, se urăsc, se ceartă, se împacă, se despart şi se întorc, ca apoi să se încleșteze într-o mare îmbrăţişare pusă pe seama  Arbitrului de Sus  -  Anonimul. Bărbatul (Petrică Voicu) şi Femeia (Diana Vladu) trăiesc o viaţa de cuplu autentică în care „ţânţarul” devine „armăsar”, iar agitaţia lor în jurul non-problemelor devine o dramedie. 

Rusu Vadim semnează regia acestui spectacol. E actor de când se ştie. A făcut Politehnică, apoi l-a „aşteptat pe Godot” şi de la acea întâlnire n-a mai putut respira fără teatru. S-a născut în Republica Moldova şi acolo a şi terminat Teatrul. De fapt, patria sa „este acolo unde arta geme şi unde e nevoie”. L-am rugat să dezvăluie cititorilor EVZ despre ce este spectacolul şi a fost de acord. „Spectacolul este despre Nimic, dar detaliile sunt esenţiale. În detalii se ascunde dracul, spune o vorbă veche. Acest Nimic nu presupune o problemă majoră, nu este pusă soarta lumii în joc, iar deasupra eroilor noştri nu atârnă nicio sabie a lui Damocles. Ce mesaj transmite piesa? Cred că spectacolul o va lua în ce direcţie vrea el. Îşi croieşte drum de unul singur. El trebuie hrănit de spectatori, trebuie mângâiat şi alintat. E ca un copil. Din tango n-a mai rămas nimic. Doar gândul. Spectacolul este unul de pantomimă, cuvintele lipsesc. Rămân necuvintele, acele onomatopee, interjecţii care sunt ca un fir călăuzitor, un fir roşu. E mult mai complicat să foloseşti necuvintele, pentru că vorbeşti în imagini, există sensuri, simboluri, pictezi imagini cu emoţie. De fapt totul este un creuzet imens în care emoţiile sunt amestecate şi descoperi în tine un alchimist a cărui existenţă nici măcar n-o bănuiai. Lucrezi cu spectatorul, trebuie să fii înţeles de acesta, pentru că îi dai energie şi el îţi dă înapoi. Este un schimb palpabil de energie. Eşti ba pe un drum de ţară, ba pe o autostradă, ba pe şosea. Spectacolul înseamnă de fapt o curăţenie spirituală, o terapie, pentru că lucrurile sunt simple, noi le complicăm”, ne-a explicat regizorul Rusu Vadim, care de altfel este fost ucenic al maestrului Dan Puric.  

Ce contează cel mai mult pentru Rusu Vadim, ca regizor, ca actor, ca artist? „Armonia în tot ce faci. Lucrurile uneori în teatru au nevoie de o viziune, aerul pe care actorii îl respiră pe scenă trebuie armonizat, ajustat, îndreptat. E important pentru tine ca regizor să netezeşti asperităţile şi să-l pui în valoare pe actor”, afirmă Rusu Vadim.

Ne puteți urmări și pe Google News

De ce pantomimă? „Pentru că în iureşul ameţitor al zilelor care curg o dată cu noi, oamenii, la vale, uităm să trăim cu adevărat. Nici nu mai ştim dacă iubim sau nu, dacă avem un scop în viaţă, dacă avem regrete, remuşcări, amintiri. Ne folosim de gesturi simple, de priviri, de imagini care transmit mai mult decât o sută de cuvinte goale. Liniştea este începutul curăţirii sufleteşti şi ea se face cu sensibilitate. Aşa că nu vrem să facem mult zgomot pentru nimic, vrem să avem linişte, avem nevoie de pace în suflete. Cuvintele sunt de prisos. După spectacol, după ce vuietul aplauzelor se va stinge, dacă ascultăm bine, vom auzi liniştea”, a încheiat Rusu Vadim.

„Bună varianta rea” nu-şi propune să salveze omenirea de la înec, de la globalizare sau de la încălzirea excesivă a planetei. Perechea din această dramedie este una normală: se ceartă, se iubeşte, cumpără ulei, coase nasturi, stinge lumina.

Din distribuţie fac parte Diana Vladu – Femeia, Petrică Voicu – Bărbatul, Petru Ciobanu – Anonimul. Coregrafia lui Lucille Julaud, iar scenografia lui Rusu Vadim. Spectacolul  se bucură de  participarea extraordinară a lui Emeric Imre. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de bilete a Teatrului Nottara.