Buna dimineața, Macron! Franța se trezește să întărească statul laic
- Tudor Borcea
- 2 octombrie 2020, 23:05
„Fiecare, indiferent de culoarea pielii, originea sau religia sa își poate găsi locul, pentru că nici rasismul și nici antisemitismul nu sunt compatibile cu republica. Ce am prezentat astăzi este o strategie de mobilizare a națiunii pentru o deșteptare republicană a unei Franțe unite în jurul valorilor sale. Să reînvățăm cu toții să trăim împreună, suntem o națiune de cetățeni”, a declarat președintele Republicii.
În spatele culturii, îndoctrinarea islamistă
Măsurile cuprinse în noua lege vizează învățământul obligatoriu în școli, începând de la vârsta de trei ani și limitarea drastică a educației la domiciliu, interzicerea cursurilor facultative de limbi străine ținute de profesori trimiși de guvernele altor țări, reguli mai strice și controale, inclusiv financiare asupra funcționării moscheilor și interzicerea imamilor sosiți din străinătate.
În continuare, desființarea asociațiilor, care în spatele unei pretinse activități culturale, fac indoctrinare islamistă, fiind alimentate cu bani din străinătate; identificarea și îndepărtarea islamiștilor radicalizați care lucrează în instituțiile publice, interzicerea vălului pentru femeile musulmane aplicată în viitor și în întreprinderile private și nu numai în cele de stat, cum este în prezent.