Bulgaria vrea să se alăture inițiativei Grupului de la Vișegrad pentru elaborarea de reglementări care să interzică vânzarea de alimente proaste în Europa de Est.
Bulgaria intenţionează să se alăture iniţiativei Poloniei, Ungariei, Cehiei și Slovaciei (membre în Grupul Vişegrad) de a elabora reglementări care să asigure standarde alimentare uniforme în Uniunea Europeană, pentru ca firmele să nu mai vândă în Europa de Est produse de calitate inferioară celor comercializate în Europa Occidentală, a anunţat ministrul Agriculturii din Bulgaria, Hristo Bozukov, transmite Novinite citată de Agerpres.
Problema va fi dezbătută luni la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE, a explicat Hristo Bozukov, într-un interviu acordat publicaţiei bulgare 24 Ceasa.
Acesta a apreciat că procedeul prin care se livrează pe pieţele din Europa de Est produse cu mai multă sare, grăsime şi îndulcitori artificiali reprezintă „o discriminare”.
„Cred că vom avea succes, deoarece din ce în ce mai multe state se alătură iniţiativei”, a declarat Bozukov.
Bulgaria s-a alăturat unei acţiuni similare a Slovaciei în 2011, după ce s-a descoperit că produsele Coca-Cola vândute în cele două ţări conţin îndulcitori, în timp ce în Germania şi Grecia conţineau zahăr.
Unele multinaţionale prezente în Bulgaria au minimalizat temerile privind produsele de calitate inferioară vândute în ţară, dar au acceptat posibilitatea existenţei unor produse de o calitate diferită, în urma studiilor privind gusturile şi atitudinile de pe diversele pieţe.
Alte companii citează veniturile scăzute ale consumatorilor din Europa de Est, care determină multinaţionalele să le ofere produse mai ieftine, înlocuind o parte dintre ingredientele mai scumpe.
„Problema 'standardelor duble' folosite de producătorii de alimente trebuie clarificată şi se vor înregistra progrese în acest scop dacă şi alte state membre se vor alătura iniţiativei statelor din Grupul Vişegrad de a elabora reglementări care să asigure standarde alimentare uniforme în UE”, a afirmat, săptămâna trecută, ministrul Agriculturii din Ungaria, Sandor Fazekas.
Oficiali ai celor patru state din Grupul Vişegrad - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia - vor discuta problema companiilor alimentare internaţionale care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate vânzării în Europa Centrală şi de Est (CEE) faţă de cele folosite pentru producerea bunurilor vândute sub branduri identice în Europa Occidentală, a anunţat Sandor Fazekas, într-un interviu acordat postului public de televiziune.
Grupul V4 va cere Comisiei Europene (CE) să elaboreze reglementări care să sancţioneze companiile pentru deficienţe de calitate, a explicat ministrul Agriculturii din Ungaria.
Janos Lazar, şeful de Cabinet al premierului Viktor Orban, a anunţat recent că Executivul de la Budapesta va examina problema produselor de calitate inferioară vândute de multinaţionale în Ungaria din punctul de vedere al consumatorului şi al siguranţei alimentare.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est (CEE) decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania şi Austria.
Practica este permisă în prezent, deoarece UE solicită doar o listă clară de ingrediente pe ambalaj.
Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, a afirmat săptămâna trecută că reglementările comunitare nu conţin dispoziţii conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiţie pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub acelaşi brand.
Comisarul a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-şi adapteze produsele la gustul naţional sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamaţii la organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi să ceară o calitate uniformă indiferent de ţara în care sunt comercializate produsele.
Companiile ar putea decide să folosească ingrediente diferite în state diferite, dar consumatorii trebuie informaţi cu exactitate, iar compoziţia fiecărui produs trebuie clar indicată şi făcută disponibilă cumpărătorilor, a explicat comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor.