Bulgaria, pe lista ţărilor care au furnizat arme dictatorilor arabi

SUA, Rusia şi mai multe state europene, printre care şi Bulgaria, au furnizat arme regimurilor represive din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord, în 2011, arme folosite contra manifestanţilor, relavă un raport al Amnesty International citat de portalul Novinite.

Raportul se numeşte "Transferuri de arme - Lecţii pentru un Tratat privind comerţul cu armament" şi examinează vânzările de arme către Egipt, Bahrain, Libia, Siria şi Yemen, din 2005 până în prezent. Guvernele care au sprijinit extinderea protestelor în ţările din Africa şi Orientul Mijlociu au fost chiar cele care au furnizat armele folosite contra rebelilor. Organizaţia cu sediul la Londra susţine că cele mai importante vânzări de arme către aceste state au venit din SUA, Marea Britanie, Rusia, Germania, Italia, Franţa, Austria, Belgia, Bulgaria şi Cehia. Date secrete

Cel puţin 11 ţări au oferit asistenţă militară şi au permis exporturi de armament, muniţie şi echipamente militare către Yemen, unde 200 de oameni au fost ucişi anul acesta. Printre aceste ţări se numără Bulgaria, Cehia, Germania, Italia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Briatnie şi SUA.

Obţinerea unor date referitoare la Siria a fost extrem de dificilă, pentru că guvernele nu includ în rapoartele lor oficiale informaţii legate de exporturile în Siria. Rusia este recunoscută ca fiind cel mai mare furnizor de arme către Siria, circa 10% din vânzările totale de armament rusesc ajung în această ţară. Rusia nu publică un raport anual al comerţului cu arme, aşa că exporturile sale în regiune nu pot fi cuantificate, precizează organizaţia.

India a autorizat furnizarea unor vehicule blindate către Siria, iar Franţa i-a vândut muniţie între 2005-2009. Potrivit sursei citate, 10 state au aprobat comerţul cu arme în Libia, printre acestea aflându-se Belgia, Franţa, Germania, Italia, Rusia, Spania şi Marea Britanie.

Amnesty International spune că, totuşi, în acest an, multe ţări au luat măsuri pentru a restricţiona transferurile internaţionale de arme către Siria, Yemen, Egipt şi Libia, în contextul reprimării protestelor populaţiei nemulţumite.