Bulgaria participă la exercițiile „Defender - 2023” comandate de SUA  

Bulgaria participă la exercițiile „Defender - 2023” comandate de SUA  NATO / Sursa foto: dreamstime.com

Și anul acesta, Forțele Armate ale Republicii Bulgaria vor participa la o serie de exerciții multinaționale planificate sub denumirea generală „Defender - 2023”, conduse de Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa.

Astfel de exerciții au fost deja desfășurate în 2017, 2019 și 2021, cu scopul de a antrena în comun formațiunile militare din statele membre NATO și țările partenere pentru a contribui la dezvoltarea capacităților de luptă și a crește interoperabilitatea forțelor armate în sistemul de apărare colectivă, scrie 24Chasa.

Exercițiile multinaționale unite în „Defender – 2023” sunt planificate din 2021. Ele se desfășoară în perioada aprilie-iunie 2023 în regiunile Baltică, Balcanică, la Marea Neagră și Mediterană. Peste 22.000 de militari din 26 de țări membre NATO și țări partenere sunt așteptați să participe la acestea. Obiectivul principal este de a crește pregătirea participanților într-un mediu multinațional pentru desfășurarea acțiunilor defensive. Exercițiile comune vor contribui la pregătirea pentru un răspuns unitar al țărilor NATO și al partenerilor acestora la provocările de securitate. „Defender - 2023” reunește exerciții pe mai multe niveluri, care se desfășoară în trei faze succesive – „Swift Response”, „Immediate Response” și „Saber Guardian”. Bulgaria va găzdui două dintre exercițiile conexe din „Defender-2023” - exercițiile tactice „Defensive Shield - 2023” și „Pirinski Guard - 2023”. Formațiunile militare din forțele armate ale Bulgariei vor participa și la un exercițiu de depășire a unei bariere de apă („Wet Gap Crossing”) în România. Exercițiile cu participare bulgară sunt unite sub denumirea „Balcani - 2023” sub conducerea generală a Comandamentului Forțelor Întrunite.

În ce constă exercițiile NATO

Exercițiul tactic cu foc viu „Defensive Shield - 2023” va avea loc în perioada 17 mai - 29 mai 2023 la poligonul Novo Selo. În cadrul „Defensive Shield” va fi desfășurat un grup de luptă multinațional, care va include un batalion mecanizat, întărit cu un pluton de tancuri, o baterie de artilerie autopropulsată și formațiuni de protecție nucleară, chimică și bacteriologică din cadrul Forțelor Terestre Bulgare, formațiuni din Forțele Terestre ale SUA, formațiunea italiană a grupului de luptă multinațional NATO din Bulgaria, precum și forțe și mijloace de sprijinire a aviației imediate din componența Forțelor Aeriene Bulgare.

Exercițiul tactic „Pirin Sentinel - 2023” va avea loc în perioada 17 mai - 2 iunie 2023 la poligonul de antrenament Koren. În cadrul exercițiului, va fi dislocat cartierul general al unei brigăzi multinaționale și al unui grup de luptă multinațional, care va include un batalion mecanizat, o companie de tancuri, o baterie cu reacție și antitanc de la Forțele Terestre Bulgare, un pluton de tancuri grecești, un tanc, un pluton din grupul multinațional de luptă NATO din Bulgaria, precum și forțe și mijloace pentru sprijinul aviatic direct din partea Forțelor Aeriene ale Bulgariei și Greciei. Aceste două exerciții fac parte din a doua fază a „Defender – 2023” – „Immediate response – 2023”.

Exerciții NATO la Burdușani, în România

Exercițiul Wet Gap Crossing va avea loc în perioada 25 mai - 11 iunie 2023 în regiunea Bordușani, România. La acesta vor lua parte o companie de ingineri de ponton-poduri din regimentul 55 de ingineri - Belene, avioane de atac pentru sprijin aviatic imediat din baza aeriană Bezmer și un pluton de la „Poliția Militară”. „Wet Gap Crossing” face parte din a treia fază a „Defender – 2023” – „Sabre Guardian – 2023”.

O structură națională (EXCON BGR) va fi desfășurată în zona complexului de apărare aeriană „Ciaralița” sub conducerea Comandamentului Comun al Forțelor, care va efectua conducerea generală și controlul din partea bulgară a exercițiilor tactice cu foc viu „Defensive Shield - 2023” și „Pirinski Guard” - 2023” și va coordona participarea formațiunilor forțelor armate bulgare la exercițiul de pe teritoriul României - Wet Gap Crossing. Acesta își va coordona acțiunile cu Grupul combinat de control al exercițiilor conexe Defender – 2023 (Combined Exercise Control Group) din Grafenwoehr, Germania.

În legătură cu desfășurarea exercițiilor în perioadele specificate, de azi, 16 mai, este planificată redistribuirea forțelor și fondurilor de la Forțele Armate Bulgare de-a lungul infrastructurii rutiere și feroviare republicane de la Blagoevgrad și Pleven până la poligoanele de antrenament de la „Novo Selo” și „ Koren”. Va fi folosit și spațiul aerian al Bulgariei. Echipamentele armatelor țărilor participante vor fi transportate și pe rețeaua națională de drumuri și căi ferate. (Traducerea: Mirela Petrescu/Rador).

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News