Bulgaria are cea mai mare creștere anuală a gazelor cu efect de seră din UE

Bulgaria are cea mai mare creștere anuală a gazelor cu efect de seră din UE Poluare. Sursa: Pixabay

Bulgaria este țara din UE care raportează în primul trimestru al anului cea mai mare creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră (+38%) față de aceeași perioadă a anului 2021, potrivit datelor Eurostat. Aceasta este urmată de Malta (+21%) și Irlanda (+20%).

În total, cele 27 de țări membre au eliberat în atmosferă echivalentul a 1,029 miliarde de tone de dioxid de carbon. Acesta este încă sub nivelul perioadei ianuarie - martie 2019 (1,035 miliarde tone), adică înainte de pandemie. Explicația creșterii este din nou efectul COVID-19 - redresarea economiilor și reluarea călătoriilor. 

Echivalent de CO2 reprezintă o măsură de comparare a emisiilor diferitelor gaze cu efect de seră pe baza potențialului lor de încălzire globală cu cel al dioxidului de carbon (CO2). 

La începutul acestui an, Eurostat a raportat o creștere a emisiilor dăunătoare climei în comparație cu nivelurile de dinainte pandemie, când emisiile din ultimul trimestru al anului 2021 le-au depășit pe cele din al patrulea trimestru al anului 2019. 

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul anului 2022, sectoarele economice cu cele mai multe emisii sunt gospodăriile cu 24%, urmate de furnizarea de energie electrică și gaze cu 21% și de producția cu 20%. Transporturile și activitatea de depozitare reprezintă sectorul cu cea mai mare creștere anuală față de primul trimestru din 2021 (+21%), urmat de minerit (+15%) și construcții (11%). 

Țările de Jos și Finlanda sunt singurele state din UE care nu au înregistrat o creștere a emisiilor naționale de CO2, potrivit datelor Eurostat. În cadrul așa-numitului European Green Deal, statele membre ale UE urmăresc să-și reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, notează dnevnik.bg

(Traducerea Rador)