Buletinul va fi înlocuit de un act digital care va reduce birocrația. Decizie luată în Uniunea Europeană
- Nicolae Comănescu
- 2 iunie 2021, 14:26
Un proiect revoluționar este pregătit la nivel legislativ și organizatoric în Uniunea Europeană, cu scopul de-a simplifica lucrurile pentru fiecare cetățean.
Oficialii de la Uniunea Europeană pregătesc un proiect care ar putea să aibă efect asupra tuturor cetățenilor spațiului comunitar. Această inițiativă prevede renunțarea la buletine, care vor fi înlocuite de o metodă mai modernă pentru identificarea fiecărei persoane. Este vorba despre o aplicație ce va putea fi instalată pe smartphone.
Buletinele vor fi înlocuite de o aplicație care va conține toate datele unei persoane, conform proiectului UE
Proiectul vizează un portofel digital unic, în pas cu vremurile și ar produce eliminarea birocrației. Mai ales în România, unde celebrul „dosar cu șină” este un adevărat coșmar pentru toți cetățenii care trebuie să alerge de la un ghișeu la altul, pe la diverse instituții ale statului. Legat de acest subiect, Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovației și Digitalizării, afirma că este nevoie de schimbări. Unele s-au realizat, altele urmează să se materializeze.
„O să începem să scăpăm de dosarul cu șină din 2024. Orice aplicație guvernamentală va trebui să fie cloud-readble, să poată fi instalată într-un cloud și să fie interoperabilă. E nevoie și de o schimbare de gândire. Unele servicii s-au digitalizat atunci când nu se mai putea altfel, când presiunea din afara cetățenilor sau din afara țării era atât de mare încât au luat decizia”, a spus ministrul Ciprian Teleman.
Portofelul digital nu va fi obligatoriu, ci opțional. Are rolul de-a elimina birocrația
Portofelul digital ce urmează să fie pus în aplicare de către Uniunea Europeană va fi o aplicație ultrasecurizată, fiind util atât pentru a plăti în cadrul călătoriilor din interiorul uniunii, dar și pentru a te identifica. Cu acest portofel digital, posesorul nu va mai avea grija portofelului clasic și a diferitelor documente pe care trebuie să le poarte după el.
Foarte important este faptul că acest portofel digital nu va fi impus. Cetățenii Uniunii Europene vor avea de ales dacă vor sau nu să posede acest act digital.